PE DRUM

Autişti Anonimi

2012-01-28T18:17:00.000+02:00

Încă o postare din categoria „hai să facem mişto de proştii de pe Internet”.

Mai nou e la modă să fii Anonim. Anonymous. Era şi înainte semi-la modă, dar acum, de cînd cu scandalurile SOPA / PIPA şi ACTA, toţi pulifricii şi toate pizdulicile care ascultă Lady Gaga pe YouTube sau se şmecheresc pe 9gag că-l urăsc pe Justin Bieber sînt revoluţionari, rebeli, legiune, Anonim. Ei luptă împotriva sistemului, ei dau jos guverne corupte, ei asigură libertatea Interneţilor prin firea lor independentă şi nonconformistă, ei dau share la clipuri semnate Anonymous pe Facebook şi îşi pun poze cu măşti Guy Fawkes la profil.

Nu ştiu cum să spun asta să răsune cît mai clar în capetele voastre seci: nu ajutaţi cu absolut nimic pe nimeni, nu schimbaţi nimic, nu salvaţi nici un Internet iar existenţa voastră pe Pâmînt e la fel de relevantă şi semnificativă ca o aluniţă pe curul meu. 'piş pe legiunea voastră.

Rasa umană dezamăgeşte din nou

2012-01-24T16:50:00.003+02:00

Pentru toate urîtele care se udă pe melodia asta:

N-o să vă fută nimeni, staţi liniştite.

Şi, da, faptul că melodia asta a făcut 125 de milioane de vizualizări în jumătate de an este încă o dovadă clară a faptului că oamenii sînt oi.

Sînteţi proşti, staţi jos.

Pumnii mei minte nu are

2012-01-17T22:02:00.001+02:00

Revolta asta a fost din start eşuată. A pornit de la nişte oameni care n-au înţeles care-a fost şpilul cu sistemul de urgenţe propus de reforma în sănătate şi s-au apucat să „salveze SMURD-ul” şi pe Raed Arafat (cînd, ironic, tocmai omul pe care-l „salvau” încerca să le explice că nu s-a pus niciodată problema desfinţării SMURD-ului). E un interviu cu el pe contul de YouTube al HotNews-ului în care explică chestiile astea, pentru cine vrea să se dumirească. A pornit de la nişte oameni care nici nu prea ştiau pe cine susţin de fapt.

A degenerat apoi în proteste de stradă. Adică treaba cu Arafat a fost un fel de cireaşă de pe tort, românul s-a enervat, a zis „gata, nu se mai poate” şi a ieşit din casă să dea cu piatra. Dar cine a ieşit?

Problema la noi nu este protestul în sine, ci cum şi cine îl face. Cei mai mulţi dintre cei care au ieşit să se bată cu piatra în piept şi în cap n-au ce face acasă, au chef de scandal, sînt microbişti ofticaţi pe jandarmi - care caută un motiv, oricare, să se mai bată puţin cu ei - puşti rebeli şi teribilişti şi aşa mai departe. Oameni care nu şi-au dat seama că protestul ăsta a fost de fapt o chestie bine planificată de către opoziţie, care acum se foloseşte de nervii acumulaţi de ei pentru a-şi face jocurile.

Mai sînt cei cu salarii sau pensii foarte mici şi cu adevărat disperaţi, cu ei n-am nimic. Aceia-s oameni trişti, de care chiar mi-e milă. Oameni care ies azi la protest, dar mai devreme se trezesc mîine dacă vine Vanghelie şi le dă două kilograme de mălai. De ce? Pentru că sînt disperaţi, nu mai au de ales. Pe ei nu-i critic sau condamn.

Dar, per total, protestele astea sînt duse de oameni care habar n-au ce vor. Oameni care nu înţeleg că protestele îndelungate duc la destabilizarea economiei (care şi-aşa e varză) - lucru care ar fi ok ca factor de risc dacă am avea ulterior garanţia unei îmbunătăţiri; dar care îmbunătăţire? Să vină USL-ul? Nu - oameni care nici măcar nu ştiu diferenţa între revoltă şi revoluţie. Nu va avea loc nici o revoluţie, copii, staţi voi liniştiţi.

Noi nu avem lideri. Cînd vom avea un lider de mişcări inteligent, care să iasă şi să spună „bă, ieşim, protestăm pentru treburile astea”, şi să ofere o listă concretă, viabilă, de lucruri şi schimbări care se pot face, poate-l vor urma şi alţi oameni care vor să schimbe cu adevărat ceva în România, nu doar să iasă la o bătaie mică în weekend, aşa, de plictiseală. Oameni pentru care schimbarea nu înseamnă doar „Băsescu ieşi afară din ţară că eşti urît şi chior”, sau care aruncă cu pietre în jandarmi, că e mişto, e cool să fii „revoluţionar", iar apoi cînd îşi iau pulane peste ochi strigă „fără violenţă!". Păi, hotărîţi-vă, ori protestăm paşnic, ori nu.

Subliniez, o listă concretă şi viabilă, adică de lucruri care chiar se pot face. Că dacă ieşi în stradă şi spui că vrei să se reformeze Guvernul, nu se adună ăia, se iau de coadă şi se dau singuri afară. „Coaie, nu ne mai vrea lumea, gata, tre' să plecăm". Se fac nişte schimbări de faţadă, să prostească populaţia şi-aşa îndobitocită, şi treaba merge mai departe.

***

Pentru retardaţii care n-au înţeles ce-am scris pînă aici şi o să se apuce de cur în sus că sînt pro-Băsescu sau anti mişcări de stradă. Dimpotrivă, cînd m-am întors în ţară duminică seara şi am auzit ce se întîmplă pe-aici, chiar m-am bucurat. După ce am văzut cum stau de fapt lucrurile, mi-a trecut.

După toată chestia asta, nu rămîn decît cu un sentiment amar de regret. De ce? Pentru că toată energia asta acumulată în ultimii ani şi degajată în aceste cîteva zile a fost fix degeaba. Un fel de labă. Aveam nevoie de o revoltă? Da. Dar nu aşa.

Va rezolva ceva? În cazul optim (pentru protestatari), abdicarea preşedintelui şi alegeri anticipate. Cine o să vină la conducere? USL-ul (mariajul între PSD şi PNL). Cum bine spunea cineva, de la Revoluţie încoace au fost toate partidele politice la conducere, în toate combinaţiile posibile. Ce s-a schimbat? Tot prost o ducem. Cine crede cu adevărat că aşa se va produce schimbarea habar n-are cum funcţionează un sistem politic. În Libya trebuia înlocuit Gaddafi, în decembrie ’89 Ceauşescu. La noi întreaga clasa politică şi un sistem corupt sînt problemele, nu doar Băsescu. El e doar unul din mulţi căcănari. Pică el, vine altul. Alt partid, aceleaşi metehne. Nu o să pice toţi corupţii din toate partidele. Neam.

Cum s-ar spune, FAIL.

P.S.: În caz că n-aţi auzit pe la televizor, e criză economică. Mondială. Nu o ducem noi rău. O duce toată lumea rău. S-a nimerit să fie partidul ăsta la guvernare acum şi să tragă ponoasele. Dacă era PSD-ul sau PNL-ul credeţi că era mai bine? Sau Dan Diaconescu sau Becali? Din nou, nu ţin cu Băsescu, nu ţin cu nimeni. Doar expun nişte realităţi.

P.P.S.: Nu ţin cu jandarmii, în caz că asta se înţelege. Orice om cu bun simţ ştie că sînt animale proaste. Am acelaşi respect pentru Poliţie şi Jandarmerie pe care îl am pentru rîie şi Lady Gaga. Şi pateu vegetal.

Încă un P.S. şi vă las: m-a amuzat teribil azi că Mazăre a sărit ca eroul să susţină protestatarii, să le pună corturi, „ca să bea şi ei un ceai acolo". Şi acum toţi îl ridică în slăvi, că vai ce primar simţitor şi care ţine cu populaţia. Nici nu mai stau să comentez despre asta.

Later edit: doamnelor şi domnilor, am găsit cel mai mişto (da, mişto) clip de la "revoluţie". Două ţigănci au ieşit şi ele în stradă, dar nu ca să dea jos Guvernul, ci ca să-i susţină pe protestatari. Cu seminţe şi alune. La un moment dat una, cînd vede că toţi din jurul ei strigă, îşi adaptează şi ea reclama după public: „Jos Băsescu, hai seminţe!". Cu adevărat de nepreţuit. Deci uitaţi-o pe-aia cu protestele care destabilizează economia, că aparent înfloresc alte ramuri ale acesteia.

Suflet dă hartist

2012-01-06T19:33:00.001+02:00

Închinaţi-vă, doamnelor, domnişoarelor şi homălăilor, în faţa cuvintelor acestui Eros al zilelor noastre, acest zburător cu chip de drogat, acest Terente intelectual cu victime între şapte şi paişpe ani.

Sărbători fericite!

2011-12-30T18:16:00.001+02:00

Şi-nc-o melodie la caterincă, dedicaţie specială din partea 'nea Rudărel, pentru toţi terminaţii care vor să afle cît le mai trăieşte penisul şi care-i numele lor de ţigan:

Branconieri

2011-12-25T15:53:00.002+02:00

Pentru că anul ăsta de Crăciun mi-au venit din nou amenzile neplătite de-a lungul timpului, vreau să vă amintesc de filmuleţul ăsta. Ei ne legitimează şi ne dau amenzi:

Zeul care conduce cu mintea

2011-12-15T00:53:00.000+02:00

Băiatul ăsta este noul meu idol. Are o pulă în formă de trident cu care se pişă simultan pe Dan Puric, Tudor Chirilă şi toată oaza de pseudo-intelectuali şi filosofi care îşi dau cu părerea afectat la televizor despre societatea de azi.

Pentru prietenii mei drojdieri, recomand şi Cum să bei ţuică profesionist şi Creierul autonom.

Sara bună!

Miercuri, 14

2011-12-14T06:28:00.004+02:00

Spiritul de turmă este o chestie care nu dă greş niciodată. Aici nu se aplică principiul „din greşeli înveţi”, pentru că cei care-l practică sînt prea proşti să vadă greşeala. Cum spuneam şi în postări anterioare, comportamente din astea cretine, precum campaniile de conştientizare a cancerului la sîn sau anti-eutanasiere apar, dispar, reapar după un an sau doi şi tot aşa. Sînt ca trendurile. Azi e la modă să îţi placă delfinii, mîine plîngi după căţeluşi şi poimîine îţi aduci aminte de săracii cai de la Letea. Sînt ca egării acum 15 ani, balerinii acum 5 ani şi ochelarii cu jaluzele acum (o cretinătate atît de mare încît nu mai trebuie dezvoltată aici sau nicăieri).

Am început cu chestia asta pentru că am observat că a redevenit la modă Tudor Chirilă şi discursul lui, Scrisoare către liceence (apel care şi-a atins atît de bine scopul că toţi puberii care-l dau mai departe fac greşeli de gramatică). Tudor Chirilă, acest patetic mediocru care vorbeşte despre lectură şi „haite de oameni deştepţi” promovînd idealuri nebănuit de înalte precum „nu-i ascultaţi pe cei cu bani” sau „nu furaţi”. Pentru că dacă se scoală Tudor Chirilă de pe scaunul lui de moralitate orbitoare şi ideal al unei vieţi lipsite de moravuri materiale şi le spune puştoaicelor de 17 ani, singurele care dau doi bani pe ce spune, să nu fure, atunci cu siguranţă în 10, maxim 20 de ani se întoarce ţara cu curu-n sus. Şi mai are tupeul să vorbească despre Dickens şi Dostoievski, cînd el cîntă despre poneii din Marlboro. Scumpelor, cînd o să picaţi Bacul la română, să vă aduceţi aminte de vorbele mentorului vostru, „Romania is my country”, dar să nu furaţi. (De supt pula pe bani, privilegii sau funcţii nu zice nimic, apropo).

În altă ordine de idei, Realitatea, acest înalt reper în jurnalismul autohton, consideră că e ULUITOR că un ţigan care vinde brazi furaţi la colţ de stradă s-a enervat pe o jurnalistă proastă, i-a arătat pula şi a pocnit-o cu o scîndură peste ceafă. Şi, pentru că sînt anti-cenzură, băieţii au lăsat pe site imagini cu berengherul omului. Ştire documentată, dom'le, trei surse! (Dar îi spun omului „comerciant de brazi”, sînt politically correct, ce penisul nostru!).

M-a amuzat totuşi articolul despre Elena Băsescu. Uitasem că avem reprezentante în Parlamentul European care vorbesc precum ţiganca aia care a trecut de clasa I din a patra încercare şi, la 17 ani, în clasa a patra, a căcat primul plod.

A, şi a redevenit la modă ca toţi teribiliştii cu primii floci la cuae / mij să pună poze sau statusuri cu ei fumînd sau rulînd pătrunjel. Felicitări, voi sînteţi motivul pentru care drogurile nu mai sînt mişto. Că e mai cool să te lauzi, să vorbeşti în gura mare despre faptul că fumezi iarbă decît treaba în sine. Apropo, aţi auzit de gay parade?

Încă o chestie, înainte de culcare. Iarna asta se poartă „hey, mi-am terminat temele şi proiectele, acum ce fac?”. Pentru că aşa spune 9gag, adică nişte agramaţi cu prea mult timp liber. Sînteţi nişte sclavi mentali, felicitări!

Concurs cu premii pentru fanii care s-au supărat pe o postare mai veche:

Care este diferenţa dintre un rocăr care-şi face poze în pădure, cu părul desprins şi mînuind vitejeşte toporul bunicului de tăiat raţa şi un cocalar care îl pune pe prietenul lui cocalar să-l fotografieze lîngă Merţanu vecinului.

Poze ajutătoare:

Ce mă mai enervează în ultima vreme

2011-12-09T23:50:00.005+02:00

1. Femeile.

Dar nu toate femeile, ci alea exagerat de feministe, care postează în fiecare zi pe Facebook replici şi citate pseudo-inteligente despre cum sînt ele mai şmechere decît bărbaţii. „Cum numeşti femeile care consideră că sînt egale cu bărbaţii? Lipsite de ambiţie”, „Cum se numeşte un bărbat încătuşat? Unul în care poţi avea încredere” sau „De ce le plac bărbaţilor femeile isteţe? Contrariile se atrag”.

Astea de obicei ori sînt bune, dar proaste, ori mega urîte, de nu le-ar fute nici Ghiocel de la Dăbuleni. În consecinţă, ofticate fiind, postează rahaturi din astea ieftine, încercînd să se simtă mai bine în pielea lor şi cu cele 20 de pisici care le ţin companie pe fotoliu. Misandre obosite cu iz de naftalină la mijaret.

Apoi, mai e altă categorie de intelectuale, alea care o venerează pe Marylin Monroe. Au poze cu ea şi, de efect, şi cîte un citat sau două. Porcării mediocre precum „I'm selfish, impatient and a little insecure. I make mistakes, I am out of control, and at times hard to handle” şi aici vine partea mea preferată: „But if you can't handle me at my worst, then you sure as hell don't deserve me at my best”. Chestia asta o găsiţi de obicei pe profilurile de Facebook ale tipelor care arată de la binişor în sus, se cred deştepte pentru că au citit şi-au înţeles Codul lui da Vinci, consideră că Luni de fiere este o carte profundă şi pe care tipii oricum n-ar înţelege-o şi se blochează cînd aud un cuvînt mai lung de şase silabe. Unele se mai uită şi la Sex and the City.

Ca să ştiţi şi voi, dăşteptele lu' tata: Marylin Monroe a fost o curvă. Atît. Nimic mai mult. Sugea pula pe sub birouri prezidenţiale şi se simţea bine că e mai şmecheră ca toate celelalte curve din America, blestemate să sugă numai puli mucegăite de camionagii şi din cînd în cînd cîte-un cocoşel de corporatist. Acum, sugeţi o pulă pentru idolul vostru. Sînt sigur că e mîndră de voi, acolo sus în raiul curvelor.

A, şi am uitat de alea profunde, care o ard pe etiquetteforalady şi a căror deviză este „Beauty isn't about having a pretty face. It is about having a pretty mind, a pretty heart, and most importantly, a beautiful soul.”. Pînă la a treia bere şi-a doua şauorma, bineînţeles, după care uită că sînt intelectuale, se urcă pe masă şi dau din gelatină pe Inna, Kings of Leon, Alexandra Stan şi dubstep.

2. Păsăricile

Încă n-aţi lăsat-o moartă cu cîinii comunitari. Voi şi intelectualul de Vadim Tudor. Bineînţeles că, şi asta s-a mai spus în nenumărate rînduri, soluţia e simplă: nu vă convine treaba cu eutanasierea, luaţi-i acasă. La cît de mulţi cretini sînteţi, sigur rămîne ţara fără maidanezi în cîteva zile dacă ia fiecare dintre voi cîte o potaie acasă. De ce? Pentru că pur şi simplu nu e civilizat, n-au ce căuta pe stradă. Ori în casă, ori în curte, ori la ţară. Acolo e ok, că acolo dacă sare cîinele la Gheorghe să-l muşte de cur, Gheorghe scoate coasa şi-i taie capul. Acolo n-ai nevoie de hingheri şi nici de activişti.

Pentru toate păsăricile (bineînţeles, nu mă refer numai la femei) care acum o să se apuce de cur în sus şi-o să comenteze indignate pe-aici, sper să păţiţi asta (fără samuraiul cu lopată):

Şi o mai ardeţi ipocrit-indignat pe Facebook cu poze cu cîini bătuţi, mutilaţi, cu mufa tăiată. Nu aşa se face eutanasierea, pui de genii ce sînteţi. Aşa că hai, marşi, lingeţi un tomberon cu prietenii voştri.

3. Nişte melodii recente.

Lykke Li - I follow rivers -> un căcat;

Taxi feat. R&D - Non-stop -> sînteţi cretini;

OCS - Cea mai frumoasă zi -> minunat, acum pot asculta şi puştoaicele de 17 ani care se plîng pe Facebook că au iarbă dar nu găsesc o foiţă să ruleze această melodie, în variantă „muzică pentru cretini”. Fail.

Ridicaţi o mînă pentru femeia de servici

2011-11-11T01:18:00.002+02:00

Rasa feminină împinge iar limitele inteligenţei spre bariere nebănuite. După super campania de pe Facebook de atragere a atenţiei asupra cancerului la sîn de acum un an (aia cu "îmi place pe mă-ta"), a apărut zilele astea una şi mai inteligentă:

Plec în Vinţu de Jos pentru 5 luni (cu variaţiuni la loc şi timp, în funcţie de pasărea care postează).

Să lăsăm de-o parte faptul că orice maimuţă care ştie că banana intră pe gură şi nu în cur îşi poate da seama că nu vindeci sau previi o boală cu un status imbecil pe Facebook. Mă amuză şi mai mult reacţia panaramelor cînd le întrebi care-i faza. "Băieţii n-au voie să ştie!". Păi, deşteapta lu' Petre Ţuţea, cum îşi mai atinge campania de awareness raising scopul aşa? Îi faci pe toţi curioşi, apoi te caci pe ei. Wow, bravo, tocmai ai făcut o mînă de oameni să-şi dorească să te îmbolnăveşti şi să mori.

Ţi-e frică să nu faci cancer la ţîţă? Nu vrei ca tipii să afle totuşi despre asta? Du-te în pula mea şi pune mîna pe o carte de oncologie, nu mai posta căcaturi inutile pe Facebook ca apoi să o faci pe deşteapta.

V-am pupat. Noapte bună. Live long and prosper.

Pe scurt

2011-11-05T18:37:00.007+02:00

- mă doare-n pulă cine e copilul numărul 7 miliarde din lume. sînteţi cretini. văd pe fel de fel de site-uri de căcat că "puradelul cu numărul 7 miliarde din lume e din Elveţia". "ba nu, din România". "nuuuu, e din Canada, trebuie să fie din Canada". de parcă ar exista un fel de contor universal care să mai bage un băţ pentru fiecare plod căcat. cel mai probabil, copilul cu numărul 7 miliarde din lume s-a născut undeva în Uganda, a trăit cîteva minute, a luat cîteva boli şi a murit de foame.

- nu prea mai suport rocării (bine, de mult timp e treaba asta, e doar prima oară cînd o spun public). mai ales ăia trecuţi de 16 ani. adică, pînă la 16 ani e ok să fii rocăr. dai din cap, bei bere cu votcă, vomiţi în pişoar, te ştergi de tricoul cu Metallica (sau Nightwish dacă eşti gay), de-astea. caterincă. apoi e doar penibil. şi mai amuzantă e subspecia "metalist". metaliştii sînt ca maneliştii, doar că au plete. în rest la fel. ascultă aceeaşi muzică în fiecare zi şi consideră că oricine nu e ca ei, în cutiuţa lor, e prost.

- oamenii care folosesc cuvîntul "genial" pentru a descrie orice căcat mediocru sînt proşti.

- a devenit prea la modă 9gag, acest site cu glume copiate de pe Memebase cu cîteva luni întîrziere şi repostate cu nesaţ. acum toată lumea e troll, toate pizdele care-au fost părăsite de prieten sînt forever alone şi e super la modă să spui "Me gusta". toate piţipoancele poartă azi gri că e 5 noiembrie, ziua 9gag, şi fac glume proastre între ele pe Facebook crezînd că fac parte dintr-o comunitate aparte. v-aţi căcat pe ea de comunitate, a devenit mainstream şi ieftin. la fel ca eminem. sau kings of leon.

- a, şi mă mai enervează babele din autobuz care cum văd un copil mic, deşi însoţit de părinte / bunic / soră mai mare, se bagă în seamă cu el şi încep să-l înveţe chestii sau să-l tachineze. cumpăraţi-vă copil, dă-vă-n moloz de obsedate.

Peste tot în jurul turnului de lumină

2011-11-02T12:01:00.008+02:00

Nu am obiceiul să promovez chestii sau să mă implic în proiecte comunitare, dar treaba asta chiar îmi place:

Aţi înţeles despre ce e vorba. Din vechiul turn de apă de lîngă pasarela ce leagă zona gării de cartierul Alexandru cel Bun o să se facă (să sperăm) un turn cu cîteva panouri informative, oră, temperatură, cîţi ani mai are de trăit Nichita şi alte treburi la care ne gîndim zilnic.

Dar probabil cea mai bună parte e aceea că turnul va fi în aşa fel construit încît să fie vizibil noaptea şi să lumineze pasarela de lîngă, în condiţiile în care aceasta e destul de întunecată. Aşa că multe pipiţe îşi vor rupe tocurile mai cu încredere sau măcar vor vedea cine le mai înjunghie cu şurubelniţa.

Ca să votaţi (durează maxim două minute) trebuie întîi să intraţi aici:

http://apps.facebook.com/pepsi-romania/idea/1020

Apăsaţi pe butonul voteaz-o, după care trebuie să daţi "allow" şi sînteţi trimişi la pagina de concurs. Intraţi încă o dată pe linkul de mai sus şi apăsaţi "voteaz-o" (abia acum, că aplicaţia e implementată, votul vi se înregistrează). Stupid, ştiu, dar chiar nu e greu. Sînteţi întrebaţi apoi dacă vreţi să postaţi şi pe profilul vostru de Facebook treaba asta. Nu e obligatoriu, dar ar fi drăguţ.

Pentru ceva mai multe detalii, puteţi intra şi pe pagina Turnul Nostru.

Şi nu, nu trebuie să fii din Iaşi ca să dai un vot. Cum ziceam, maxim două minute. Dau o bere.

Vînd loc nesigur în cămin

2011-09-30T14:47:00.002+03:00

Se pare că băieţii buni de la universitate au păstrat anul ăsta aproape toate locurile de cazare ca să le dea la şpagă, că na, vorba aia, s-a anunţat că pînă în 2050 o să mîncăm carcalaci, trebuie să facă şi ei o economie timpurie.

Dar cum eu am avut norocul şi onoarea de a prinde, cu 10 pe linie, un loc în hotelul studenţesc C4, vreau să fac o faptă bună:

Vînd locul colegului care încă n-a venit. Preţul e în lei (2.000), curve (dacă-s minore am nevoie de consimţămîntul unuia dintre părinţi) sau bere (270 de bidoane de Timişoreana).

Cam ăsta e. Colegul de jos, Cătălin adică, e cuminte, sforăie regulat şi destul de încet, primeşte săptămînal pachet cu mîncare şi nu fute cînd sînt alţi oameni în cameră. Deci e ok. Gîndiţi-vă bine.

Fine print: în eventualitatea în care apare între timp proprietarul de drept al locului, va trebui să vă descurcaţi singuri cu omorul. Sugestia mea este să o faceţi noaptea, cînd sînt petreceri şi e gălăgie şi nu se-aude nimic, şi să daţi apoi vina pe studenţii de la Teologie, care s-au îmbătat, au crezut că-i drac şi-au încercat să-l exorcizeze. Spor.

Din analele muzicii

2011-09-13T21:58:00.001+03:00

Vreau să îmi explice şi mie cineva care-i faza cu Horia Brenciu. De cînd pula mea ascultă lumea Horia Brenciu? Cînd am plecat la munte acum două săptămîni totul era ok (bine, în măsura în care totul poate fi ok într-o ţară în care încă se mai plînge după Mădălina Manole) şi acum Facebook-ul e plin de clipuri Horia Brenciu.

Îşi mai aduce cineva aminte de păduchele ăsta? Prezenta Robingo, Tip Top Minitop, Kiki Riki Miki, Gong Show şi alte astfel de emisiuni culturale. El, Romică Ţociu şi Cornel Palade, Feriţi-vă de Măgăruş, Rişti şi Câştigi, Dan Negru, Surprize Surprize, Mircea Radu şi toate lucrurile care mi-au umplut weekendurile copilăriei de flegme în colţul gurii. El şi-a dat seama acum că e cazul să revină între ~~ştirile~~ reclamele de la ProTV şi stadionul naţional plin de gropi şi să cînte.

Coperta următorului bootleg

Păduche care acum o arde ca un fel de hipster întîrziat, cu eşarfă şi pălărie la 40 de ani, cu versuri de clasa a V-a ("cînd eşti cu mine şi mă simt bine, fac ce-mi spune inima / marea-i albastră, tu eşti frumoasă, asta-mi spune inima") şi dume de Trăsniţi în NATO. Şi-a mai chemat şi o armată de ghei ca să-i facă teasere. Nici nu vreau să mă gîndesc ce teasere au făcut apoi, după filmări, în camera din spate.

Horia Brenciu, acest nou Ducu Bertzi al muzicii pop, care abia aşteaptă să fie chemat la Festivalul Berii din Craiova şi Sărbătoarea Stîncilor de Piatră din Teiuş şi care probabil în vreo 5 ani îşi va scrie autobiografia în care prezintă o copilărie tristă şi-un drum greu către succes.

Muie.

Bere, mici, prim ajutor şi cărţi

2011-08-27T20:53:00.000+03:00

El este anticarul de pe plajă, care stă între cortul de prim ajutor şi terasa Iancu(r şi taci). E aici în fiecare zi, cu vreo 40 de cărţi întinse pe o pătură, pe nisip, şi pălăria lui ghiduşă de saltimbanc. Bea cafea din ibric, fumează cu o şipcă crem şi uneori am impresia că joacă singur cărţi.

Dacă am bani de-o carte zilele astea promit să mă bag în seamă cu el şi să revin cu detalii.

Sictir (fluent)

2011-08-12T15:05:00.011+03:00

TERIBILÍST, -Ă, teribiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care vrea să pară extraordinară, teribilă, grozavă; (om) excentric, extravagant. – Teribil + suf. -ist.

Am observat că mai nou e la modă să fii sarcastic. Toată lumea e sarcastică. Tot jegul care nu ştie să scrie şi să vorbească corect s-a născut de fapt cu umor fin, cu spirit de observaţie ager ca un vulture pe ecstasy şi latura critică a lui Liiceanu mai mare decît părul de la cur. Toate pizdulicile de 16 ani de pe Facebook au trecut acolo, la limbi cunoscute, "Sarcasm (fluent)". Mai sublim ca băşina unui zeu. Toţi bobîrnacii care se amuză la glumele lui Doru Octavian Dumitru, se cacă pe ei de rîs la "Friends" sau "La bloc" şi care-l au pe House ca idol au impresia că glumele lor copiate şi traduse prost din seriale au de fapt un substrat fin şi inteligent şi că rezonează numai în minţile celor culţi. Toate cîrpele care se cacă băşini de aur de cînd a devenit la modă să bei Mojito şi să citeşti Bukowski (o combinaţie la fel de bună ca berea cu usturoi) - care nu ştiu de fapt diferenţa dintre ironie şi sarcasm şi care au cîte trei bloguri unde scriu poezii şi texte în care, surprinzător, personajele principale sînt ele, dramele lor patetice şi iubirile ieftine marca Truman Capote - au impresia că Virginia Woolf se uită la ele şi zîmbeşte din mormînt.

Mă mai amuză şi varianta spirituală a panaramelor de mai sus, aia care la known languages a trecut "Body language". Care are impresia că stăpîneşte limbajul trupului purtînd uniformă de şosea de centură şi că-i maestră a acestuia atunci cînd reuşeşte să stea zece minute deasupra fără să scoată o băşină din pizdă. Aia citeşte cărţi despre aure şi spiritism dar dă din buci pe reggaeton pînă face febră musculară. Care se îmbată din două beri şi te lasă să-i bagi mîna la mij de parcă ai căuta după monede în automatul de cafea.

Însă preferatele mele sînt tipele care ascultă Pink Floyd. Pentru că e cool şi la modă să asculţi Pink Floyd. E cult şi sublim. Mai ales cînd n-ai nici o treabă cu formaţia, cînd de fapt te urci în fiecare vineri seară pe masă în Bamboo (sau orice alt club de la tine din comună) şi fluieră toţi indienii care-şi maschează transpiraţia cu parfum de contrabandă după tine, iar la sfîrşitul serii primeşti o sticlă de Alexandrion pentru materialul de labă pe care l-ai asigurat clienţilor plătitori. Dar tu asculţi Pink Floyd, înţelegi perfect ce-a vrut să spună Waters cînd a zis "We don't need no education" şi mai că ţi-ar căca ochiul o lacrimă cînd auzi "Wish you were here" şi-ţi aduci aminte de cum o luai în cur în căpiţa de fîn acum un an, de la Mehmet.

Poftim, sarcasm:

De vară (2)

2011-08-09T17:04:00.000+03:00

Sau cînd, a doua zi de dimineaţă, după ce ai dormit toată noaptea cu un rucsac cu o carte şi-o agendă înăuntru pe post de pernă şi sacul de dormit în loc de pat, sub cerul liber, încerci să ajungi acasă cît mai repede. Şi la vreo 40 de metri de unde te-ai oprit la "ia-mă nene" opreşte un Renault Clio mai forjat ca Amy Winehouse din care nişte brăileni te strigă şi îţi cer 10 lei, bani de ţigări.

"N-aţi mai văzut aşa autostop. Puteţi să vă întindeţi, să înjuraţi, să scuipaţi pe geam. La noi în maşină e confort maxim asigurat", ne îmbie şoferul, cu şapcă la fel de prăfuită ca maşina. Cu o mînă ţine volanul, cu cealaltă ritmul la house-ul care face pereţii autovehiculului să vibreze. Ambele acoperite de tatuaje dizolvate. "Las-o p-asta", mai strigă colegul din dreapta cînd mai dau peste altă ritmată sau ceva de la Guess Who.

Se enervează cînd bucureşteanul din faţă nu-l lasă să-l depăşească, claxonează insistent vreo 30 de secunde şi, cînd într-un final ajunge în dreptul lui, e pregătit să înjure, numai că respectivul îl anunţă că e radar în Eforie Sud. Se supără şi mai tare. "I-auzi mă, îmi poartă el mie de grijă. Am amenzi acasă cît să-l îngrop şi el grija mea o are", călcînd-o şi făcînd, la proprui, slalom printre maşini, depăşind ba pe stînga, ba pe dreapta.

Şi cum mergem liniştiţi înapoi spre Constanţa, la un moment dat şoferul ne anunţă că "trebuie să facem puţin stînga pînă aici, să luăm o cheie". De la o curvă. Brusc situaţia devine dubioasă, un început pentru orice film în care lucrurile merg prost. "Eu nu înţeleg de ce mai stă Vali cu curva aia, doar i-am zis că-i mănîncă creierii, că-l face la psihic. Aia nu e femeie, aia e murătură." Trecem prin Techirghiol, ajungem la un fel de piaţă la periferie, unde ţigani ţin pe navete goale de bere cîţiva porumbi, cartofi sau pepeni de vînzare. Trecem şi de piaţă şi ajungem la un depozit cu bucăţi de BCA şi alte materiale de construcţii. În stînga, o cocioabă cu o singură cameră, făcută la rîndul ei din bucăţi de BCA neacoperite cu nimic, din cîte pot să-mi dau seama, şi cîteva plante colorate în faţă. "Să nu uiţi să iei şi stick-ul cînd te duci după cheie", strigă şoferul după cel din dreapta care abia cînd iese observăm că e-n boxeri.

Ajungem şi-n Constanţa şi tipul stă puţin să se gîndească dacă ar fi o idee bună sau nu să depăşească pe dreapta maşina Poliţiei Rutiere. "Dă-i în căcat, nu vezi că au curva cu ei în spate?", spune şi-o calcă, lăsînd maşina albă în spate. "Băieţi, noi la spital avem treabă, e ok dacă vă lăsăm acolo?". Într-o bucată, sperăm noi şi confirmăm.

***

În mod normal n-am fi dat 10 lei pe un autostop Tuzla - Constanţa, dar de data asta spectacolul a meritat.

De vară

2011-08-05T15:37:00.003+03:00

Nu e nimic mai revergorant decît un autostop noaptea cu gospodarul tipic. Ăla care are maşina înmatriculată în Bulgaria pentru că e mai ieftin şi care "a făcut Spania doi ani" (curse cu maşina Târgovişte - Spania, scăpîndu-ne pe noi de ghiolbani). A făcut şi Belgia o vreme, pînă şi-a schimbat maşina cu una fără sistem aşa bun de aerisire şi n-a mai suportat ţiganii.

Ăla care, deşi vede că nu ai mai mult de 25 de ani, te întreabă dacă eşti însurat, apoi spune: "Lasă, foarte bine, sînt vremuri grele, de-abia mai poţi să ai grijă de tine, d-apăi şi de alţii" şi care opreşte cuminte în loc s-o calce cînd trece cîte-o familie pe zebră.

Ăla care înainte să cobori, cînd încerci să murmuri cum că ba i-ai da, ba nu i-ai da 5 lei, ţi-o taie repede, zîmbind: "Lasă, bea o bere şi pentru mine".

Ăla care îţi povesteşte cum acum doi ani, în Italia, nu erau bagaboante în Bologna, şi că voia şi el, citez, "să dea o muie la nişte curve". În noaptea de Înviere.

O muie gratuită pentru primii 100.000 de participanţi

2011-07-27T21:21:00.000+03:00

Sînteţi proşti. Atît.

Despre cum şi-a bătut Puya pula de rocări fără ca ei să-şi dea seama

2011-07-26T13:00:00.005+03:00

Foto: Monica Marcov

Să nu fiu înţeles greşit. Nu-mi place Puya. Consider că e muzica părului de la cur al ţării, a oamenilor care se uită la Mircea Badea şi cred că e deştept, amuzant şi "spune lucrurile aşa cum sînt" şi îi folosesc cu fiecare ocazie clişeul ieftin de replică "locuim în România şi asta ne ocupă tot timpul". A oamenilor care se ceartă pe locul din autobuz şi care stau mai mult de zece minute să aleagă brînza la alimentară, dar mai ales a copilului lor, care după 200 de rom cu cola şi cîteva beri consideră că e ok să se uite la curu' soră-sii şi să se scarpine la pulă.

Şi nici nu cred că ar avea ce căuta la un festival folk. Dar asta e altceva.

Era de aşteptat ca în momentul în care urcă pe scenă publicul să înceapă să urle, să arate mui, să-şi bage pula şi eventual să mai arunce cu cîte un pet, două de Noroc înspre scenă. Numai că, deşi rocării care ţipau nu şi-au dat seama nici acum de asta, Puya şi-a cam bătut joc de ei, cu faze precum "hai, să vă aud acum, muuu-", "haideţi mai tare cu muia aia" sau "ce s-a întîmplat cu spiritul flower power?" între melodii. Şi cînd el spunea, "hai, acum, înjuraţi", toţi înjurau. Un fel de "ok, mă înjuraţi, dar vă spun eu cînd s-o faceţi". După care a plecat.

Ce n-au înţeles rocării intelectuali din public e că asta a fost forma stupidă de protest. Aia animalică, demnă de fanii celui pe care-l huiduiau, care cel mai probabil la fel au reacţionat dacă la un concert de-al lui ar fi cîntat Trooper în deschidere. Forma inteligentă ar fi fost simplă şi mult mai dureroasă: să plece instant toată lumea de pe plajă, să lase ţarcul aranjat pentru festival gol. În felul ăsta îşi arătau şi dezinteresul pentru muzica "băieţaşului", dar mai ales dezaprobul faţă de deciziile luate de organizatori, care au fost principalii vinovaţi.

A fost amuzant totuşi românul din dreapta mea, pe la vreo 30 şi ceva de ani, care striga "să-i sugi pula lu' Băsescu", "zi-i lu mă-ta să nu mai nască un tîmpit" sau "du-te şi sapă un şanţ!". Trebuie să recunosc că voi fi mereu impresionat şi mîndru de înjurăturile autohtone de neînlocuit.

Cel mai trist e că ăsta a fost probabil momentul cel mai distractiv din tot festivalul. Oricum, s-au descărcat multă energie şi nervi, nu cred că a mai avut nimeni chef de scandal toată noaptea.

***

Şi apoi, ca să se scoată din hăndel, au urcat organizatorii pe scenă şi-au început să mănînce căcat despre cum treaba asta a fost un experiment şi că au de gînd să mai experimenteze şi în anii următori. Ei bine, în caz că sînt în pană de idei pentru următoarele ediţii ale Folk You, le prezint eu cîteva opţiuni de artişti:

Cristian Simionică, cantautorul cu flaneaua de aur:

Rudărel, un fel de troll al manelelor:

DJ Boroş, cel care încă n-a uitat de unde-a plecat:

Rechinu, cel mai hip dintre hopperi:

Şi, pentru că altă cauză la ideea de a-l aduce pe Puya la Folk You nu găsesc în afară de cîteva sute de mii date pe nişte treburi de la weed shop, poate ar trebui la anu' să-i cheme şi pe băieţii ăştia:

P.S.: Sînt convins că textul ăsta o să işte ceva nemulţumiri printre rocări. Pentru orice sfaturi, sugestii, înjurături de mamă sau cereri de prietenie, aici.

P.P.S.: Sînt în acelaşi timp curios pe unde o mai suge Florin Chilian acum, care în a doua zi de festival mînca şi el rahat zicînd că muzica lui Puya se potriveşte cu atitudinea de protest a festivalului.

Pe rînd

2011-05-03T02:08:00.004+03:00

Mi-e prea lene să leg un text, aşa că bag cu liniuţe, ca la şcoală:

- am ajuns în Constanţa şi, în discuţia de umplutură cu taximetristul de la gară pînă acasă, l-am întrebat ce mai e prin oraş: "N-are lumea bani, sînt toţi pui congelaţi".

- Vama Veche e cum mă aşteptam. Bîlci. Şi mulţi "băieţaşi" veniţi anume ca să bată "pletoşi". Era un grup de indivizi care doar asta făcea, tipii se plimbau pe plajă şi împărţeau pumni aleatoriu. La anu' joc rummy în faţa blocului cu vecinii.
A fost oricum amuzant tipul care a venit să-mi ceară LSD, pentru că a primit în Cehia un flyer pe care scria "Come to Vama Veche, we have acid!". Asta, şi spunea că e din Bratislava - Cehia (era atît de praf încît nu i se părea în neregulă cu asta), dar vorbea în germană. După el a apărut şi românaşul - drogat, care mi-a cerut un leu "să tragă ceva". "Vrei?" "Ce e?" "E... prostii din astea de la shop. Dar fac rost de ce vrei tu, în două zile vine un om cu de toate." Apoi îmi cere şi ceva pe care "să-şi facă". Îi dau un card mai vechi. "Frate, da' eu sînt prea varză ca să mai bag." Îmi dă cardul înapoi, păstrează leul şi pleacă.

- În White Horse au dărîmat barurile şi au făcut unul singur, mare, oarecum "de club" (în semicerc) înăuntru, de unde se luau înainte mesele de biliard. Nostalgicului din mine i-a cam părut rău cînd a văzut.

- Mi-e lene să vin în Iaşi. Acasă am mai multă mîncare decît pot cuprinde şi găsesc beri random. Dacă are totuşi cineva drum încolo, să dea un semn. Ceva companie de băut pe drum ar prinde bine.

Pînă atunci, luna-i iute şi nu lasă trecut:

Later edit: a apărut pe gizmodo poza cu Obama şi ai săi privind mai ceva ca la "Românii au talent" cum counterii intră în baza teroriştilor. De fapt, Şeful Apărării stă pe Messenger şi restul se uită la One man one jar. Îmi pare rău, băieţi, dar Hillary vă dă din nou de gol.

Cu arta pe roţi, în suluri de cîte zece

2011-04-06T00:40:00.001+03:00

Dacă anul trecut am ars-o cu 400 de lucrări, acum nu dăm drumu' la nimic pînă nu strîngem cel puţin 1.000. Aşa că puneţi mîna pe creion, gumă de şters, pensulă, acuarelă, foarfec, revistă glossy şi ziarele lu bunicu' de pe vremea lu' tovarăşu' şi băgaţi mare lucrări (or'ce, de la picturi, desene, fotografii, colaje la stenciluri şi benzi desenate) la adresa Onofrei Bogdan, Aleea Tudor Neculai, nr. 155, bl. 1018, sc. A, et. 1, ap. 7. cod 700713. Iasi, direct la Cafeneaua Acaju sau prin predare personală în Iaşi (detalii pe papergirliasi.com).

Pînă pe 1 august aveţi mînă liberă să vă faceţi de cap cu ce culori şi idei vreţi şi să trimiteţi creaţiile voastre. De menţionat că nu trebuie să aibă nimeni studii sau să fie vreun pui de Nicolae Tonitza ca să participe la proiect. Nu există nici limitare în ceea ce priveşte numărul de lucrări trimise, atîta timp cît nu sînt în format digital (a nu se înţelege greşit, acceptăm fotoşoape, dar să fie printate) - proiectul fiind pro bono, nu vin de nicăieri bani ca să printăm noi meşteşugurile.

Bineînţeles că vă aşteaptă chestii interesante, workshop-uri de creaţie şi chiar unul de biciclete şucare, unde vă puteţi îndeplini orice fantezie în materie de vehicule pe două roţi şi cu un bou putere. Adică dacă la şasă ani visai să ai bicicletă cu plasmă cu Seinfeld, model de leopard la şa şi păpuşe gonflabilă ca air-bag, adu scule şi telecomandă şi vedem ce se poate rezolva.

Apoi, fie că te-ai implicat sau nu în proiect, poţi participa la distribuţie. După ce lucrările au fost expuse timp de două săptămîni, le rulăm în suluri de cîte 10 şi le împărţim în mod aleator oamenilor de pe stradă. Adu-ţi bicicleta şi te poţi plimba alături de noi, speriind turiştii cu cîte un sul cu zece desene şmechere sau poze dubaşe.

Dacă am fost prea incoerent, mai vizitează din cînd în cînd saitul, pagina de facebook sau contul de twitter.

Apropo de meşteşuguri:

E miercuri

2011-03-30T12:36:00.003+03:00

Mă întreabă lumea foarte des de ce cred că omenirea asta nu mai are nici o şansă sau, mai simplu, de ce cred că oamenii-s dobitoci notorii. Am făcut azi noapte puţină cercetare:

Rebecca Black - Friday - 65,172,041 de vizualizări într-o lună şi 20 de zile.
Justin Bieber - Baby - 502,051,471 de vizualizări într-o lună şi 10 zile.

...

Pink Floyd - Another Brick in the Wall (am luat-o pe cea cu cele mai multe vizualizări, evident) - 37,406,051 de vizualizări în patru ani.

Voiam să mai fac ceva cercetare, cu Lady Gaga şi alte manevre, dar mi-a venit să mă cac şi-am lăsat-o aşa. Ne-auzim la următorul hit.

Cîrnaţi

2011-03-29T09:01:00.001+03:00

Mai devreme, coborînd Copoul, tramvaiul în care eram s-a oprit pentru că cel din faţă se blocase şi-a trebuit să coborîm toţi. Ei, despre evenimentul nefericit de săptămîna trecută, presa de specialitate (BZI) a titrat "Carnagiul din Fundaţie", întrucît a murit o persoană. Acum, dacă doar cîţiva studenţi au întîrziat la cursuri, cum o să sune ştirea? "Un măcel de proporţii reduse s-a produs în Copou"?

P.S.: Am căutat poză pt "articol". Era mai demult una mişto tare pe net, cu tramaiul 13 coborînd acolo pe stînga, după Tg. Cucu. Ghiciţi ce-am găsit. Mersi din nou, Bună Ziua Iaşi. Am pus una cu o tochitură moldovenească în schimb.

Fata cu ziare se anturează

2011-02-25T16:45:00.000+02:00

Pentru că anul trecut am văzut un început promiţător pentru proiectul Papergirl Iaşi, vrem ca anul acesta treaba să meargă şi mai bine. Adică mai mulţi oameni, organizare mai bună şi în general mai multe opere de artă să ajungă random în mîinile ieşenilor de pe stradă.

De aceea, echipa Papergirl Iaşi s-a apucat de recrutat. Oricine e pasionat de artă şi vrea să se implice în organizarea ediţiei de anul acesta e binevenit. Nu căutăm oameni cu CV-uri pompoase în voluntariat şi mai ştim noi ce vrăjeli, doar oameni simpatici, de treabă şi puşi pe treabă. Nu ne interesează dacă mergeţi la cinci teambuilding-uri pe an şi aveţi tatuat pe cur "brain [gaură] storming", nici că ştiţi să zîmbiţi frumos peste o cană de ceai verde şi să vă prefaceţi interesat de orice idee, ci mai degrabă să vă placă ideea proiectului Papergirl şi să nu vreţi să cîştigaţi nimic din treaba asta decît o experienţă faină şi cîţiva prieteni noi.

Mai concret, avem nevoie de ceva web-designeri, graficieni (pentru afişe, stickere şi alte măgării), un PR-ist sau cineva bun de gură care să dea de veste cînd e cazul, oricine poate ajuta în promovare, finanţare / atragere de fonduri sau chiar materiale (treburi de papetărie, obiecte de lucru gen pensule, culori, can-uri de spray, orice), oameni care să se implice în organizare, care să ajute la distribuţie sau alte treburi la care credeţi că sînteţi pricepuţi şi care consideraţi că ne-ar putea ajuta.

Cei care vor să se implice cap-coadă (adică nu azi da, mîine "am treabă") în acest proiect sînt aşteptaţi pînă pe 27 februarie cu un mail la papergirliasi@yahoo.com.

Promenadă

2011-02-24T21:29:00.001+02:00

În Moldova Mall, la KFC, două piţipoance se chinuie juma de oră să înţeleagă ce trebuie să facă cu Mac-ul. Nu cred c-au reuşit.

În staţia de tramvai, la casa de bilete, prind un sfîrşit de ceartă. O tipă pleacă supărată, zicînd "mai uşor, doamnă". Aia de la casa de bilete strigă după ea: "Dacă era o pulă sigur o luai!". S-au scumpit abonamentele?

Despre TGV, pe Iaşi - Constanţa

2011-02-08T02:34:00.000+02:00

Dintotdeauna am fost un magnet pentru nebuni şi oameni ciudaţi. În baruri, pe stradă, în tren. Am împărţit bucăţi de carton cu ţigani pe podele prea reci de gresie în Teiuş, am băut cu oameni fugiţi de-acasă, mineri m-au luat din cîrciumă şi m-au dus la ei acasă, unde mi-au dat mîncare şi ceva de băut şi am ajuns acasă la un căpitan de război după o noapte de băut în Tavernă, acum cîţiva ani.

Azi noapte am cunoscut, în acceleratul Iaşi - Constanţa, primul schizofrenic. Din Vaslui. De fapt, nu ştiu dacă era asta sau pur şi simplu nu avea nici o coerenţă în ce spune pentru că se gîndea la prea multe de-odată, însă ideea e că la fiecare două fraze schimba subiectul. Am auzit aşa, în cîteva minute, despre: viteza TGV-ului, linii de înaltă tensiune, cum suedezii îi urăsc pe francezi, FC Vaslui, fosta prietenă de la el din sat, căreia îi trimitea "bani, aur, haine" şi care-l înşela cu un vecin, cum să mergi în club în trening, femeile din afară, care nu cad la fel de uşor la "vrăjeală", alpinişti utilitari, profesoara de matematică de la şcoala profesională, cum a trecut cu 120 la oră din Belgia în Luxemburg, şoferul fiind beat mort, fără să-i oprească nimeni, şapca originală (am uitat evident ce firmă) cumpărată din Franţa, a decarta după cinci cafele şi o bere şi cei 9 milioane de români care au dosar penal pentru înşelăciune, că fură ţara.

Am obosit. Şi astea-s doar cele pe care mi le-am amintit, o mică parte din tot ce-a spus tipul, în restul timpului încercam oricum să ţin pasul cu el sau doar să beau mai repede, ca să merg mai des la budă.

A fost simpatic oricum, cînd, la 6 dimineaţa, mi-am dat seama că mă împrietenisem cu toată gaşca de alpinişti utilitari din Vaslui, care mă salutau în timp ce coborau în Cernavodă pentru a "face două clădiri".

***

Am ajuns acasă şi mă amuză cum maică-mea îmi lasă bere pe nivele de dificultate, în debara: prima e chiar în faţă, a doua e după primul rînd de borcane goale, a treia e în spate, după gem, dulceaţă şi compot şi tot aşa. Parcă-s în Treasure Island, Constanţa revisited.

Bilete pentru uz extern

2011-02-03T00:59:00.000+02:00

E oarecum obişnuit pentru un om semi-senil să vadă greşit pe stradă semne, plăcuţe, înscrieri. De-astea normale, de genul "SOCOLA" în loc de "ŞCOALA" pe o maşină. Sau "pagină de corectat" în loc de "pagină de conectare" în browser (inside joke).

Dar ce faci cînd, pe o sticlă de spirt, în loc de "Pentru uz extern", citeşti "Bilete de avion"?

Invitat special: Mihai

2010-12-20T18:50:00.001+02:00

Mihai: Ba man

Ionte: noroc

Mihai: Am fost cu singurul vagon dintre Grecia si Bulgaria

Mihai: ALA e tren

Mihai: Se pise pe orice personal

Mihai: Erau exclusiv tigani de-aia din filme de Kusturica

Ionte: ai facut poze?

Mihai: Nu

Mihai: Eram prea ocupat inghetand

Mihai: Si dormind pe hol, in pisat

Mihai: Ba am plecat cu zilierii romani

Mihai: Cu autocarul

Mihai: Erau niste sai cam de varsta noastra asa

Mihai: Vorbeau despre majorate, betii etc.

Mihai: Doar ca munceau cu ziua in Grecia

Mihai: Groaznic oricum

Ionte: ba, tre sa scrii despre asta

Mihai: Si am facut 27 ore dus, 30 intors

Ionte: sa povestesti pe blog sau undeva

Mihai: Scriu la tine pe blog daca vrei

Mihai: Pe al meu nu-l mai deschid

Mihai: Dar o sa scriu, si daca ai chef, bagi la tine

Mihai: Guest post

Dimineaţa, în Atena, am mers direct la gară, să ne luăm bilete, perfect convinşi că spinările noastre de orăşeni nu mai suportă alte 24+ ore pe scaunul ăla de autocar. Am luat biletele Salonic - Bucureşti, urmând să ne luăm supliment de loc, cuşetă şi ce alte beneficii ne-am mai dori, din Salonic. Ideal. Am plecat cu un tren foarte curat şi frumos, în care m-am panicat destul de tare că a început să ţâşnească apă din ghivetă în timp ce fumam la baie. Şapte ore mai târziu eram în Salonic, unde am mâncat un gyros şi am constatat că negrii sunt mult mai puţin eficienţi decât cei din Atena. Trenul trebuia să plece la miezul nopţii.

Ne-am dus la casa de bilete internaţionale, fericiţi că luom cuşetă şi dormim, toate cele. Entuziasmul nostru, însă, a fost tăiat din pruncie, când femeia de la ghişeu ne-a zis tranşant că trenul este plin, nu mai sunt locuri, dar mai mişto, „there is no sleeping car, no nothing. NO NOTHING.” Am întrebat-o când ajunge trenul şi a început să râdă. Singura şansă, ne gândeam noi, era să vorbim cu naşul să ne dea două locuri care nu sunt ocupate sau să plătim vreun bulgar să stea el în picere şi noi jos. Asta gândeam până să auzim un ţigan român cum spune unui ţigan bulgar că „no mai sîn locuri, stem în picere”. Şi până să ajungem pe peron şi să vedem trenul. Pentru că trenul nu era de fapt tren, era doar un vagon, iar călătorii nu erau de fapt oameni, erau şatre de ţigani, noi fiind singurii albi de acolo. În faza asta mi-era cu adevărat frică pentru viaţa mea şi tot ce îmi doream era să nu fiu violat, omorât şi aruncat din tren pentru că un ţigan voia geaca mea. Nu am cum să descriu îndeajuns de bine cum era vagonul ăla de tren. Erau EXCLUSIV ţigani, puţea a căcat, hoit, ţigan, picere, mizerie şi pişat şi holul era plin de bagaje şi ţigani bulgari care cântau manele (maneaua primordială, imo). Orice văzusem prin filmele cu ţigani nu credeam adevărat până atunci. Au mai venit pe peron trei fete, destul de proaste de fel dar totuşi curate, care munceau în Grecia şi voiau să vină acasă de sărbători, însă printr-o nefericire a sorţii au nimerit cu trenul ăla. Au mai venit şi doi greci care se duceau în Bulgaria să se dea cu placa. Văzând că suntem totuşi mai mulţi albi, ne-am făcut curaj şi ne-am suit în tren. Ne-am urcat în capătul din spate al vagonului şi ne-am găsit câte un loc pe hol, printre bagaje. În compartimentul din faţa noastră stătea o familie de patru ţigani, condusă de unul bătrân, cu părul alb, scund şi foarte foarte gras. Bulibaşul avea un baston cu care făcea totul, îşi bătea familia, aprindea lumina, deschidea uşa, muta chestii. Aveau în compartiment absolut toate posesiunile lor, de la o roabă în care era un televizor până la un ponei de lemn. În capătul celălalt al vagonului se cântau manele şi se petrecea de zor. Şi din când în când mai venea un ţigan la bulibaş, ţipând pe hol „CONSTANŢAAAAA! BUCUREEEEEŞTI!! TURNU MĂGURELEEEEEE!” Într-o staţie, au venit grecii până la noi, văzându-ne albi, să ne spună despre ţiganii din compartimentul lor că „they’re not human”, că începuseră din senin să ţipe „THIS IS BALGHERIAAAAAA!!” şi să lovească chestii frenetic. Nu i-am mai văzut pe greci.

La graniţă am stat vreo oră, cât ne-au verificat paşapoartele şi întrebau formal ţiganii dacă au ceva nasol prin bagaj. Am fost uimit să constat că ţiganii fac parte dintr-o clasă aparte de cetăţeni ai lumii şi nu au nevoie neapărată de acte de identitate ca să treacă vama.

După graniţă ne-am dat seama că nu putem sta opt ore în picere, am pus câte o foaie A4 pe jos, pe hol, în pişatul ăla, ne-am aşezat şi am încercat să leşinăm, măcar puţin, ca să treacă drumul măcar puţin de tot mai repede. Am uitat să zic că era frig? E o aventură destul de mare să îţi pui izmene în veceul unui astfel de tren. Bulibaşul, văzându-l pe Paul cum stătea chircit, încercând să doarmă, a deschis uşa cu bastonul şi i-a făcut semn să-şi întindă picerele la el în compartiment. Ofertă refuzată tacticos, pe fondul dorinţei de genocid atât al ţiganilor cât şi bulgarilor. Am stat toată noaptea pe jos pe holul ăla cu pişat, îngheţat, încercând să aţipesc măcar câte puţin, să ignor durerea de spate, frigul şi curentul care venea din toate părţile. Se mai ducea câte una din românce la baie şi când se întorcea celelalte făceau mişto foarte zgomotos de ea pentru că mirosea a hazna. Pentru că dacă te duceai la baia aia, te întorceai mirosind a căcat.

Pe la 8:00 am ajuns în Sofia, am fugit din trenul ăla, am aşteptat o oră şi ne-am suit în trenul de Ruse, unde măcar am avut loc. Am profitat de disponibilitatea unui scaun şi am dormit majoritatea drumului. Stăteam în vagon cu un tip foarte dubios, credeam că e boschetar. Avea barbă de boschetar, căciulă de boschetar, palton de boschetar şi puţea a căcat. Dar avea un HTC pe care stătea pe net, înjura destul de urât bulgarii şi Bulgaria şi ne întreba dacă avem idee de unde din Bucureşti poate găsi Sfânta Scriptură în engleză şi ebraică. Am intrat în România pe la 18:00. De la Videle s-au suit foarte multe femei care păreau să muncească la o uzină textilă sau o fabrică de cămăşi şi bârfeau foarte zgomotos despre salariile colegelor lor, probabil din celălalt vagon. Am ajuns în Bucureşti pe la 20:30 şi în metrou era o minoră foarte beată care cădea pe acolo şi trei giolgăi care o cărau şi făceau caterincă de ea.

[...]

Am ajuns la autobaza Perla Trans pe la ora 14:30, cu vreo jumătate de oră înainte de ora la care trebuia să plecăm. Autobaza e undeva spre Berceni, Rahova, Ferentari sau cum s-o numi cartierul ăla uitat de lume. Oficialii companiei de transport erau toţi cu desăvârşire turci. Am stat pe acolo vreo 2, 3 ore degeaba, în sala de aşteptare, împreună cu toţi românii de calitate care se duc în Grecia sau Turcia ca să se pregătească de sărbători. După ce am întrebat-o în repetate rânduri pe o blondă (morţii tăi, blondo, o să mai ai zile cu mine, mânca-te-ar molima) care părea să organizeze zilierii pe acolo dacă urmează să plecăm cândva în viitorul apropiat şi ea răspundea invariabil „imediat”, ne-am îmbarcat (sau înautocarat) într-un autocar frumos cu alb şi roşu, foarte confortabil. Probabil eram preocupat cu entuziasmul şi n-am observat direcţia în care mergeam ori colegii de drum, însă în timp util au început unii din ei, olteni de loc, să ţipe frenetic şi să o întrebe pe blondă (blondă care între timp lăsase chestiunile organizatorice şi îşi începuse serviciul ei de bună dreptate, cel de servitoare de cafea pe autocare de salahori) de ce pula lui Iisus mergem spre Craiova când de fapt ar trebui să mergem spre Grecia. Blonda ne-a explicat că suntem într-un autocar turcesc, care nu are voie să iasă din ţară, aşa că trebuie să mergem până la Craiova, de unde să luăm un autocar înmatriculat, cu care să ieşim din ţară pe la Bechet, asigurându-ne totuşi că e mai scurt aşa, vama din Giurgiu fiind blocată. Cam atunci am început să-i doresc boală blondei. Am ajuns în Craiova, am stat vreo juma de oră să transmute salahorii bagajele şi am plecat cu autocarul cel corect spre graniţă. Pe la 1:00 eram la Bechet şi pe la 2:00 eram deja pe sol bulgăresc. A durat şapte ore să ieşim din ţară. „Nu-i nimic”, ne-am zis. În cele 20 de ore ce au urmat, am apucat să ne familiarizăm cât de cât cu colegii noştri de drum. Eram singurii din maşină care nu mergeau la muncă. Cei din spatele nostru erau nişte băieţi cam de vârsta noastră, din câte ne-am dat seama din conversaţii, doar că ei puţeau foarte tare şi aveau puloverele băgate în blugi cu foarte multe fermoare. Băeţii s-au blindat cu câteva bidoane de bere (de diverse feluri, să vadă care pute mai naşpa), câteva batoane de parizian şi noaptea a fost frumoasă pentru ei. Cum ziceam, băieţii erau cam de-o vârsta cu noi sau mai mici, povesteau numai despre majorate, pizde de la ţară şi despre cât de tare s-au îmbătat cu diverse ocazii. O poveste recurentă pe la ei era cu un tovarăş de-al lor care s-a îmbătat ca un căcat, vomă pe el şi toate cele, s-a dus acasă noaptea aşa, unde era ta-su treaz (adică nu dormea), el îi zice că îl iubeşte, iar ta-su în răspuns îl snopeşte în bătaie. De fapt povestea era mai mult o descriere grafică la cât de tare şi-a luat şau’ bătaie de la ta-su.

În fine, a trecut noaptea, a trecut şi ziua, a trecut şi Bulgaria, blonda ne-a asigurat de câteva ori că ajungem imediat (trebuia să ajungem la 7 dimineaţa) şi cândva a doua zi pe seară eram prin Grecia şi aşteptam să ajungem în capitală. Însă din nou spre norocul nostru, doi călători au început să protesteze vehement spre blondă. Unul din ei era Emil. Emil e printre cei mai agresivi indivizi pe care mi-a fost dat să-i văd, era din Botoşani, nu înţelegeam mare lucru din ce vorbea, dar nu era mare pierdere, pentru că vreo jumătate din ce zicea erau înjurături cu puli, portocale şi ameninţări cu moartea pentru blondă, iar cu cealaltă jumătate a lexicului ne explica nouă că aşa trebuie să vorbeşti cu ăştia. Celălalt era cel mai mare dandy al mediului rural, avea părul extraordinar de dubios, cu un fel de comb over la spate, tot părul într-o parte şi favoriţi foarte proeminenţi. Dandyul însă era mai rezervat şi nu a început să înjure decât după noi. Printre cuvintele simulacrului de limbă română ce îl vorbeau colegii noştri, am reuşit să ne dăm seama că trecuserăm de Atena şi mergeam spre un oraş dubios la vreo 300 km, unde se ducea TOT autocarul la muncă (la cules de portocale, după cum zicea Emil), urmând să ne întoarcem apoi în Atena şi să coborâm şi noi, practic şapte ore în plus faţă de cele 27 pe care le-am mers deja. Noroc că am speriat-o pe blondă îndeajuns de tare şi am coborât undeva la o benzinărie de pe autostradă, la vreo 20km de Atena. De acolo, o oră mai târziu, ne-a cules un microbuz şi ne-a dus în Atena. Unde, în piaţa Syntagma, grămezi de dark-skinned individuals se înghesuiau la noi cu „psst psst yo man, you wan’ sumthin’?”

Viaţa lui Vasea

2010-12-17T02:31:00.002+02:00

„O să vezi că aici totul e diferit, ţînţarii-s altfel, muştele sînt altfel, şi păsările cîntă altfel”, îmi spune bărbatul din spate, la vreo 50 şi ceva de ani. Doar ce-a încărcat lăzile cu mandarine. A venit de la o dubă albă, aflată cu cîteva maşini în faţa noastră. Stăm deja de un sfert de oră la vama românească din Sculeni şi a avut timp să verifice pe unde poate să le plaseze.

„Cîţi sînteţi? Şapte? E voie cu două lăzi de om, o să aduc la voi vreo nouă aşa”

Şi duba noastră e tot albă şi acum miroase toată a mandarine. Şoferul, cu un rînjet direct, întreabă „şi-s gustoase mandarinele?”. În cîteva minute molfăie una.

Trecem vama, schimb bani de la femeile care stau toată ziua şi-l dau pe Ştefan pe oricine, fie că-i Grigorescu sau Caragiale, ignorăm ofertanţii de ocazii la suprapreţ şi ne punem la autostop. E deja întuneric. Întuneric şi frig. Trece jumătate de oră şi mă gîndesc că votca pe care-o am în ploscă n-o să ne-ajungă.

E prima oară în Moldova, implicit primul autostop aici, dar poate merge.

„Scrie Bălţi pe o foaie, în România aşa merge, opreşte mai repede omu’ dacă vede unde mergi”

Cu foaia rezemată de spatele Siei, scriu şi nici n-apucăm bine să revenim la autostop că opreşte tot un fel de dubă, veche, galbenă şi prăfuită, genul de maşină ce urmează să aflu că e peste tot prin Basarabia. „M-am întors după voi. V-am văzut cînd am trecut în partea ailaltă şi m-am gîndit că nu vă mai ia nimeni la ora asta”. Om de treabă. Ne urcăm şi ne duce pînă la un giratoriu aproape de Bălţi. Pe drum vorbim despre comunişti şi cum o să vîndă Lupu ţara dacă ia alegerile.

Anastasia îi întinde 70 lei moldoveneşti şi şoferul se uită la ei dezaprobator. „Prea mult”. Ia doar 50.

Coborîm şi ne pregătim de următorul stop. Opreşte o maşină veche, un fel de Dacie la noi, în care abia încăpem şi noi, că-n spate mai e o femeie şi-al ei copil. Cînd aude că nu-s din Basarabia, tipul din dreapta şoferului se-ntoarce spre mine şi-ncepe să mă ia la întrebări.

„Ioan te cheamă? Păi tu eşti rus, mă.”

Simpatici oamenii, au genul ăla de căldură primitivă, cumva romantică, care te face imediat să-i îndrăgeşti. Refuză banii cînd vrem să coborîm şi, din nou, norocul nostru, următoarea maşină care opreşte este a unei prietene de-a Siei, din sat.

În Fundurii Vechi sînt două cîrciumi în centru, aşa că le luăm la rînd. În prima e un fel de petrecere de liceeni, probabil e ziua unuia dintre ei, că s-a făcut o masă mare, plină cu băuturi. Dar toţi sînt în mijloc, dansînd ba în cupluri, ba-n horă. Zicem să încercăm totuşi şi celălalt local.

Şi-aici l-am cunoscut pe Vasea. Prima oară cînd intru în crîşmă şi mă duc la bar, să comand, aud strigăte de la o masă din spate. „Băi, heavy metal!”. Mă gîndesc că un tip cu părul lung într-o cîrciumă de sat din Republica Moldova are şanse considerabile să iasă de-aici ori tuns, ori vînăt. Sia spune să ne aşezăm cu ei la masă, eu ezit dar pînă la urmă acolo ajungem. Vorbim puţin despre politică, doar mai e o săptămînă pînă la alegeri, apoi nu ştiu ce zic eu de mămăligă şi pînă la urmă toată masa trece la Lupi şi comunişti la mămăligă şi la ce merge.

Vasea, cel care mai devreme strigase după mine, zice să ieşim la o ţigară. Aici e momentul decisiv, sîntem prieteni sau mi-o iau. Şi-ncepe tipul să-mi povestească despre familia lui, despre cum unchi-su s-a mutat în Rusia, s-a angajat la KGB şi a trebuit să-şi schimbe numele din Burlacu în Burlacov, despre Zdob şi Zdub şi Gîndul Mîţei.

Mai stăm la înc-o bere şi plecăm, dar nu înainte de a-l cunoaşte la ieşire şi pe fratele lui Vasea, un tip de aproape doi metri, ţinînd de după gît, cu fiecare mînă, cîte o tipă.

***

E vreo 11 ziua, termin de făcut terenul pentru reportaj şi, în drum înspre casa Siei, dintr-o maşină roşie, iese Vasea, în tricou şi pantaloni scurţi. De la casetofon se-aude Backstreet Boys – I want it that way. Aseară, după ce-am plecat, la trîntit pe unul care-i pălise maşina. Ajungem acasă şi Vasea sună s-o întrebe pe sora Anastasiei dacă nu poate să depună plîngere la Poliţie, împotriva celui de-aseară.

Spasiba, Vasea, m-ai făcut să-mi placă Moldova din prima.

P.S.: Uitasem de Iura, mustăciosul de la magazin. Intru ca turistul în Basarabia, să cumpăr votcă, ţigări şi bomboane Bucuria. Fascinat de diversitate, iau un pachet de Cosmos, unul de Astru şi un Doina, cartonat. „Ia necartonate, sînt mai bune. Gustu-i altfel”, îmi spune Iura, cu o mustaţă la fel de mare ca al caracterului pe care-l vezi imediat, fără să-l cunoşti în prealabil. E simpatic şi cînd vede şi ce votcă iau, se laudă că „de-asta beam la Moscova”. Cînd mi se pun toate pe tejghea, deschid ghiozdanul şi, fără să zic nimic, mă ajută, vîrîndu-le înăuntru. Să trăieşti, Iura.

Nici măcar cît

2010-12-15T02:05:00.001+02:00

Am găsit ceva amuzant în timp ce "răsfoiam" Internetul:

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/dan-negru-savantul-stephen-hawking-este-un-dobitoc-123323.html

Dan Negru, acest Isaac Newton al României, îi pune la îndoială judecata lui Stephen Hawking. Şi ce argument mai bun decît bunica lui, această Marie Curie mioritică.

Trebuia să ne prindem din timp că nu prea le are cu evoluţionismul Dan Negru, acest Dan Puric, dar mai negru, încă de cînd prezenta "Ciao, Darwin".

P.S.: Şi, da, pentru a nu ştiu cîta oară, blog back online. Revin şi cu prima postare de pe drum.

cu "i" la sfîrşit

2010-09-17T05:34:00.003+03:00

azi plec

Alabama 3 - Woke up this morning

Asculta mai multe audio diverse

Vecini

2010-09-06T15:13:00.002+03:00

Un ţăran de la blocul de vizavi doar ce-a aruncat de la geam (de la etajul 5) o cutie goală de pizza în parcare. Sper să-i stea o măslină în gît şi ca ciupercile să fi fost stricate.

De ce presa românească e un copil analfabet

2010-09-03T10:59:00.000+03:00

Pentru că de vreo două zile citesc peste tot despre "remanierea ministrilor Vladescu de la Finante si Dumitru de la Agricultura" (HotNews), cum "Boc a remaniat miniştrii „slabi“" (Adevărul) sau, preferata mea, "De aceea l-a inclus printre remaniabili pe Sebastian Vlădescu" (Evenimentul Zilei). Acum, să vedem ce zice prietenul dex:

REMANIÁ, remaniez, vb. I. Tranz. 1. A face modificări în organizarea unei instituții, în compoziția unui guvern etc.

A REMANIÁ ~éz tranz. 1) (organe de conducere) A supune unor modificări de componență sau de structură; a modifica.

REMANIÁ vb. tr. 1. a modifica (o lucrare, o instalație, o instituție); a schimba compoziția unui guvern.

Aşadar, dragi copii, poţi remania o structură, în cazul de faţă Guvernul, schimbînd anumite piese, în cazul de faţă cîţiva miniştri şi mai neştiutori de limbă, dar nu o persoană. Pe ea o înlocuieşti, o scoţi din funcţie, îi dai jet, nu o remaniezi, că nu-i pui un borcan de zacuscă în loc de ochi şi cabluri de date în loc de picioare.

Dar, cel mai probabil, primul care a dat ştirea a scris prost, prea prost ca să verifice ce înseamnă cuvîntul (că oricum sună mişto) şi fericit că-i înaintea altora şi după el s-au luat şi ăilalţi pruteni şi liiceni.

Frumos.

Doar dacă

2010-09-02T16:37:00.000+03:00

Mai devreme prin faţa blocului trece un ţigan într-o căruţă plină cu moloz. Moloz adică scînduri, cutii de carton, gunoi şi o maşină de spălat în mijloc pe care stătea el, ţiganul.

La un moment dat se ia la cearta din nu ştiu ce motiv cu un tip de la blocul de vizavi. Coboară din căruţă, încearcă să intre în scară, probabil vrînd să facă ordine la uşa omului, dar nu poate trece de interfon. Pleacă.

Ieşind din parcare:

- Dacă ai copil să ţi-l iau în pulă!

13

2010-08-04T13:10:00.000+03:00

Bad luck wind been blowin' on my back
I was born to bring trouble wherever I'm at
With the number '13' tattooed on my neck
That ink starts to itch
Black gon' turn to red

I was born in the soul of misery
And I never had me a name
They just give me a number when I was young

Got a long line of heartache
I carry it well
The list of lives I've broken
Reach from here to hell
And a bad luck wind been blowin' on my back
Pray you don't look at me
And I pray I don't look back

I was born in the soul of misery
And I never had me a name
They just give me a number when I was young

Found me with a preacherman confessin' all I done
Catch me with the devil playing 21
And a bad luck wind been blowin' on my back
I was born to bring trouble wherever I'm at

I was born in the soul of misery
And I never had me a name
They just give me a number when I was young
When I was young
When I was young
When I was young

Versuri de Johnny Cash.

"Bă, tu cum reuşeşti să dormi noaptea?"

2010-07-24T22:37:00.000+03:00

E relativ ciudat pentru o persoană care şi-a petrecut fără excepţie toate nopţile ultimilor trei ani în baruri, crîşme, camere străine de cămin, pe străzi, prin parcuri, în trenuri, pe plajă, la necunoscuţi şi nu în ultimul rînd într-o strîmtă redacţie de revistă studenţească să fie acum în casă.

Pe cît de mult vrei o noapte de somn, pe atît de nelalocul tău te simţi în cameră, aşteptînd să adormi.
Nu-i nimic, un somnifer, două beri şi de mîine revenim la golăneală.

Ene-i naş de tren

2010-07-23T18:08:00.001+03:00

Sînt momente în viaţă în care corpul îţi spune că ai băut prea mult, că e vremea să mai dormi puţin, că, oricît de mult ţi-ar plăcea să pierzi nopţile în baruri cu necunoscuţi, o noapte de somn nu strică.

Trenul care vine din Mangalia opreşte la 7 dimineaţa în Constanţa. M-am trezit la 8 în depou, în Palas. Un mecanic sau alt angajat al CFR umbla pe-acolo, dar nu mă observase. Cînd am ieşit din vagon, s-a uitat puţin ciudat la mine dar n-am mai stat la întrebări. Chiaun de somn, a trebuit s-o fac pe turistul prin oraş, cu "nu vă supăraţi, cît mai am de mers pînă la gară?". De ruşine, din gară mi-am luat o pereche ieftină de aviatori şi m-am urcat în 40.

Tipii de pe Murgescu şi-a lor sticlă de plastic de vin de masă erau, evident, tot acolo. I-am salutat.

P.S.: Merge careva în Vamă în noaptea asta?

Toţi oamenii viceamiralului

2010-07-22T18:47:00.003+03:00

Factotum, 2005

De vreo patru sau cinci zile încoace, în fiecare dimineaţă, pe la 7, cînd mă întorc din Costineşti, trec pe lîngă un grup simpatic de oameni. Cum cobor din autobuz (uneori proaspăt trezit, că mai adorm între staţii) şi fac dreapta pe strada Viceamiral Ioan Murgescu, patru tipi stau înghesuiţi pe mica bordură de la una din uşile fostei brutării Crintoff şi împart de la unul la altul o sticlă de doi litri de plastic cu vin alb. În faţa lor, o Dacie albastră şi veche, cît să nu-i vadă toţi trecătorii, astfel încît n-au loc să-şi întindă picioarele.

Le cunoaşteţi genul: cu şepci şi haine de fîş de culori închise, prăfuite. Dar care-şi văd de discuţie şi de vin, nebăgînd în seamă pe alţii.

În prima zi mi-a părut o imagine plăcută, oarecum familiară, poate şi pentru că m-am reapucat de citit Bukowski de cînd m-am întors în Constanţa. Peste-o zi uitasem şi, cînd i-am văzut din nou, iar am zîmbit în sine. A treia zi, la fel, nu-i ocolesc, trec printre Dacia albastră şi indivizii care-mi făceau loc.

Azi, unul din ei m-a salutat.

Asculta mai multe audio Muzica

400 de km fără frîne

2010-07-17T12:00:00.007+03:00

Acum că am atras puţin atenţia, să revenim la lucruri serioase şi muzică bună.

Post restant, referitor la concertul Dylan din Bucureşti, 2 iunie 2010.

Concertul trebuia să înceapă la 6 jumate. Am plecat la 2 din Iaşi, după insistenţele lui Bogdan să luăm maşina lui ca să nu mai dau banii pe tren. 400 de kilometri în 4 ore e rezonabil, în condiţiile în care cu o seară înainte ţi-ai luat staţie şi poţi după fiecare localitate să întrebi vreun camionagiu venind din sens opus dacă sînt sau nu controale în faţă.

Prima doză de bere merge ca unsă. Dintotdeauna mi-a plăcut să beau pe drum. Pe lîngă faptul că face timpul să treacă mai repede, dacă-i destul de lungă călătoria şi-ai porţionat cum trebuie alcoolul, la sosire-ai să fii numai bun de împins pe uşă şi urmărit spectacolul, oricare-ar fi acela. 130, uneori 150 de kilometri la oră, Bogdan jucîndu-se cu staţia ca un copil cu un set nou de Lego, trecînd printre maşini ca un beţiv la 6 dimineaţa care încearcă să nu lovească pe nimeni şi se grăbeşte cît poate de tare spre pat, să nu cumva să clacheze pe drum.

Dificultăţi tehnice

Însă cînd am lovit-o, eu eram aproape adormit. Mi-a sărit telefonul din mînă şi airbagul în faţă. Din cutia de bere mai era doar tabla. Tot lichidul pe mine în urma încordării la impact. Declanşarea sistemului cu airbag degajă căldură şi-mi simţeam pielea încinsă. "Simt că arde, da' unde-i focul?", mă gîndeam.

Bogdan deja înjura în stînga şi-n dreapta. Cînd m-am dat jos, gură-cască ce se-adună la orice accident se uitau speriaţi. Mă deranja puţin berea de pe mine. Ceva mai tare mă deranja tipul înalt, în tricou roz, care se postase în mijlocul nostru, al maşinilor boţite, poliţiei şi salvării şi se uita ca la un calcul pe care încearcă să-l înţeleagă. Însă femeia gata îmbrăcată-n negru în care intrasem a avut doar un atac de panică, cu cîteva schelălăieli precum "nu mă atingeţi, nu-mi faceţi nimic" cînd au vrut oamenii să vadă ce-a păţit. Au luat-o totuşi la spital şi, la întoarcere, a recunoscut că fusese vina ei, că s-a asigurat, dar în ultimul moment n-a mai acordat prioritate şi-a forţat-o, lăsîndu-ne s-o lovim ca prima bilă dintr-un joc de biliard.

A, sigur aţi?

Îl întreb pe-un poliţist dacă e ok să plec sau trebuie să stau pînă seara să dau declaraţii. Îmi ia datele şi-mi spune să-mi văd de drum. Dar dintr-un sat prin care o dată sau de două ori pe zi trece un microbuz spre Bucureşti şi pe unde nu opresc maşinile la autostop, şoseaua fiind îngustă şi circulîndu-se relativ repede, şansele să pleci sînt destul de mici.

Între timp, din curtea fabricii din care ieşise tamponul nostru înainte s-o lovim vine şi patronul ei. Maşina fiind pe firma sa, omul face toate eforturile să nu depunem vreo plîngere. Lui Bogdan îi promite că-l rezolvă cu asigurarea, mie că mă ajută să ajung la Bucureşti, dînd telefoane pe la fel de fel de prieteni cu firme de transport. Mai mult noroc are Bogdan.

A, fumaţi?

Se face 6. Încerc să ies la autostop, dar nimic. Bogdan zice c-o să pună staţia să intercepteze vreun şofer care merge încolo, dar se ţine de cuvînt cum mă ţin eu de învăţat. Se întoarce poliţistul. "N-ai plecat?". "Cum? Nu opreşte nimeni".

"Stai aşa", şi porneşte cu o autoritate ţanţoşă spre şosea. Se-apropie un tir şi-i face semn să oprească, accentuînd cu arătătorul în jos, spre piciorul lui. "Mergi la Bucureşti? Îl iei şi pe el cu tine". S-a bucurat, avînd în vedere că iniţial credea că-i oprit pentru că vorbea la telefon la volan. M-am bucurat şi eu, încă 2 ore jumate pînă la concert (renunţasem la cei din deschidere, care nu contau oricum) şi şoferul îmi promite că-n 2 ore sîntem acolo.

Îmi povesteşte despre Iaşi, jumătate de studenţie petrecută acolo, ceva cu Tuborg, mese de metal şi livrări prin ţară. O maşină de-a lui vîndută de un prieten pentru a recupera bani pierduţi la poker şi cîteva înjurături la telefon. "Lasă, şefule, că te rezolvă băiatu' şi de data asta" şi pînă să-l întreb cum îl cheamă ajungem în Afumaţi. "Aici te las, nu pot să intru cu tirul în oraş. Iei microbuzul tot de-aici".

Locului i se potriveşte numele. Cei trei ţigani care mă întîmpină în microbuz nu-mi dau prea mare atenţie. Sînt toţi prieteni cu şoferul, tot un "băieţaş", şi se bucură de meseria lui, plimbîndu-se cu el cu maxi taxi-ul, scuipînd pe geam, înjurînd la trecători, fluierînd şi strigînd după fete şi încurajîndu-l pe cel de la volan cînd la rîndul lui înjură pe cineva din trafic. Cel din faţa mea e de-ăla care se uită urît în jur şi vorbeşte tare la telefon, dar mă simt nevoit să-l deranjez să-ntreb unde trebuie să cobor. "Bă, opreşte, că vrea băiatu' să coboare".

Şi mă trezesc într-o intersecţie, cu încă trei sau patru staţii de mers pe jos în habar-n-am-ce direcţie şi 10 minute pînă la concert. Zic că dacă tot am dat 250 de lei pe bilet, nu mai contează 10 lei pentru un taxi, măcar să prind toată treaba. Şi dintre toţi taximetriştii din Bucureşti, trebuia să fie unul beat. Beat, sau doar ciudat şi ameţit, că-n timp ce cu o mînă ţinea volanul şi cu cealaltă gesticula, mi se lăuda că "vezi, dacă nu eram şofer bun o călcam pe aia", ocolind o tipă pe care n-o văzuse trecînd regulamentar.

Cu stomacul plin de bere dar fără un pahar în mînă, zic să renunţ la bude şi la standurile de băutură şi să merg direct la ţarc. Mi se oferă un loc la Golden Stage (un fel de zonă VIP cu nume mai şucar), mi se pune brăţara pe mînă, intru şi "eeeeverybody must get stoned" începe concertul. Nici băieţii de la Lord of the Dance n-ar fi făcut o sincronizare mai bună.

Mi-a plăcut o treabă: pe pînza neagră din spatele scenei se vedea umbra lui Dylan, în timp ce cînta la muzicuţă, chitară sau clape. Şi, deşi-a cîntat preferata All along the watchtower, cel mai mult m-am bucurat la Ballad of a thin man. Nu mă aşteptam.

***

Se termină concertul, mergem să bem pe un cămin din Leu, dimineaţa la 5 îmi aduc aminte că nu-mi place Bucureştiul şi plec. 80 de lei biletul la intercity-ul de Iaşi. Îi dau 32 şi-un "mersi frumos" naşului şi-adorm.

Asculta mai multe audio Muzica

P.S.: Şi pentru intelectualii care încă ascultă Mădălina Manole doar pentru că a încurcat supa de pui cu otrava de şoareci, măcar alegeţi un defunct care chiar a cîntat:

Dacă scriam la Cancan, textul ăsta s-ar fi numit: S-a stins fata cu părul de foc

2010-07-16T13:04:00.006+03:00

Dintotdeauna m-au fascinat biletele de adio. E în ele un fel de regret combinat cu cinism sardonic şi resemnare care face mai mult decît orice carte poştală. La oamenii cu creier, cel puţin.

Preferatul meu în materie de sictir e al lui Yngve Ohlin, cunoscut mai bine după porecla Dead. Ironic, ştiu. Ei, băietul ăsta a scăpat de taxe tăindu-şi venele şi jugulara şi-apoi împuşcîndu-se-n freză. Acum, cînd un om face asta ştii că el chiar îşi dorea să moară. Şi biletul de adio e magistral: "Sorry for all the blood." Cinic. Simplu.

Un alt exemplu e clasicul lui Hunter Thompson, Football Season is Over:

"No More Games. No More Bombs. No More Walking. No More Fun. No More Swimming. 67. That is 17 years past 50. 17 more than I needed or wanted. Boring. I am always bitchy. No Fun — for anybody. 67. You are getting Greedy. Act your old age. Relax — This won't hurt."

S-a împuşcat în cap în timp ce vorbea la telefon cu nevasta, în camera de lîngă el aflîndu-se fiul şi cei doi nepoţi ai săi, care veniseră în vizită în weekend. Din nou, un om hotărît.

Kurt Cobain ne dă un exemplu de patetism, combinat cu clişee şi idei care umezesc liceence şi studente cu mentalitate încă de liceancă fană Tudor Chirilă şi Adi Despot.

Şi trebuie să recunosc, cu tot cinismul, că m-a binedispus într-un fel vestea suicidului Mădălinei Manole. Parcă lipsea asta din spaţiul mediatic românesc. Prea multe scumpiri şi inundaţii, era nevoie de o zdreanţă mediocră, fără talent şi răsuflată să bage o sticlă de otravă de şoareci pe gît ca să mai destindă atmosfera.

Oricum, prost bilet de adio, că de la asta pornisem: "Ştiu că mă iubeşte multă lume şi îmi pare rău."

La fel de mediocru ca ea.

Acum o să fie ţinută minte drept "Femeia cu părul de foc şi burta de Furadan".

Mda

2010-06-21T15:14:00.003+03:00

Urmează un rebranding. Nu ştiu exact în ce va consta (imagine, texte) sau dacă asta înseamnă că voi posta mai des sau voi închide de tot blogul.

Oricum, urmează.

A worried man with a worried mind

2010-06-02T04:57:00.003+03:00

Cu jumătate de pachet de ţigări.
Biletul.
Cardul în caz de ceva
Şi buletinul pentru amenzi.

Am plecat. Revin cu cel puţin un picior de-al lui Bob.

De vorbă cu Vasilena

2010-05-19T03:37:00.003+03:00

Viaţa de noapte începe la amiază, pe la 3, 4, cînd îţi dai seama că pentru ce ai de făcut azi e timp destul şi mîine. Cînd hotărăşti să iei o pauză de patru lei, la sticlă, de la treburile cotidiene. Şi, singur stînd, începi să-ţi vorbeşti despre cît de uşor se rezolvă problemele cînd ai ideea potrivită, la momentul potrivit şi te aşezi la masa potrivită.

Pînă să se termine prima sticlă te-ai convins că e timp şi pentru-a doua şi impresia-ţi vine de-odată că a fost o idee bună să vii aici, că oricum trebile pe care le-ai lăsat neterminate n-aveau mare importanţă. Apoi apare Vasi, tipul ăla pe care nu l-ai plăcut niciodată, care vorbeşte prea mult despre el şi cere întotdeauna ţigări. Se aşază cu tine şi e nevoie de încă patru lei ca să poţi să-i asculţi prostiile. Nici nu trece bine ora şi-ţi dai seama că Vasi e acum Elena, dar la fel de mult aberează şi nu prea simţi diferenţa.

Lui Alex îi vine ideea să schimbaţi localul. Nu ştii prea bine cine-i Alex, dar pentru faptul că a fost atît de amabil încît să te onoreze cu a patra şi-a cincea sticlă pare om de încredere.

E bine aici, şi mai multă lume şi tipul de la bar îţi zice „Da, meştere” de fiecare dată cînd comanzi ceva. Afli între timp că Alex lucrează-n armată, căpitan pe tanc, dar şi mai tare te amuză Sergiu, prietenul lui care a terminat Psihologia şi care îl mustră la fiecare idee cu „de 10 ani aştept să te prindă schizofrenia aia”. Pînă să apuci să rosteşti pe silabe cuvîntul „schizofrenie”, încercînd astfel să te convingi că nu eşti încă ameţit, te trezeşti pe-un covor rece şi prost ornat cu flori, primind de la un Costi o sticlă de Imperial. „Hai, că terminăm asta şi mai coborîm după o jumică”, zice Costi. Îţi dai seama la ce se referea prin „jumică” abia cînd te trezeşti pe canapeaua militarului, învelit cu un mileu şi-o husă de fotoliu.

Viaţa de noapte începe dimineaţa, cu o jumică.

Mat!

2010-05-12T02:28:00.008+03:00

Cine e de mai mult de o lună în Iaşi şi nu trăieşte degeabă, adică nu-i de-ăla care stă toată ziua în cămin şi se uită la filme de căcat sau stă la discuţii degeaba cu femeile de serviciu pentru că orice altă femeie nu-l bagă în seamă, cu siguranţă ştie de aurolacii din staţia de pe Independenţei.

Ca toţi cei de seama lor, ei îşi petrec zilele paşnic, trăgînd din pungă, comunicînd cu florarii de la magazinele de lîngă şi discutînd filosofie cu potăile care le mai ţin cald noaptea. Numai că, spre deosebire de aureii obişnuiţi, i-am surprins acum cîteva zile făcînd ceva inedit. Şi rareori îmi pare rău că n-am un aparat de fotografiat la mine să surprind un astfel de moment.

V-aş lăsa să ghiciţi, dar e degeaba, aşa că spun direct:

Aurolacii jucau şah. N-am avut timpul necesar să observ dacă respectau regulile, dacă mişcările erau corecte, dar măcar piesele, din cîte am apucat să văd, erau aranjate cum trebuie.

Pălăria jos, deci, pentru aureii de pe Independenţei, care joacă şah, în timp ce studenţii de la Cuza se plîng de filme care se trag greu de pe net.

Idei

2010-04-21T03:02:00.003+03:00

- mergînd prin oraş zilele astea, am văzut o maşină cu un semn galben pe care scria cu negru "SOCOLA". Era, de fapt, "ŞCOALA". Să fie un semn?

- am găsit în sfîrşit un răspuns la dilema cum de ajung multe femei piţipoance pentru care scop suprem în viaţă e Zara şi bărbat cu Bemveu. Era simplu şi la îndemînă, doar că nu aveam toate informaţiile necesare. Păi, pe cînd acum cinşpe ani, idoli feminini erau Sailor Moon şi Sandy Bell, acum, spre necunoştinţa mea de pînă curînd, e Hannah Montanna. Găsiţi singuri diferenţele şi explicaţia.

- există un loc în Iaşi în care se ascultă Focul viu, dar mai multe despre asta într-o postare viitoare.

- una din chestiile faine în viaţă e cînd dai întîmplător peste melodii pe care le ascultai cu mulţi ani în urmă şi îţi dai seama că, oricît ai crescut, încă-ţi plac mult. Aşa că, hai, toată lumea fuguţa la calculatoarele de acasă şi daţi iama prin vechile colecţii, cine ştie ce găsiţi?

- începe să mă deranjeze din ce în ce mai frecventa discuţie legată de cuvîntul ăla urît care începe cu "L". Aşa că, pentru orice curiozitate legată de asta, răspunsul se găseşte în citatul de mai jos:

Lina: Şi, Lupu, ţi-ai făcut ceva pentru licenţă în vacanţa asta?

Eu: Da, griji.

Fata care trage un claxon

2010-04-03T15:50:00.003+03:00

Pentru cei care obişnuiesc să meargă pe jos şi să nu arunce gunoiul pe unde apucă, e ceva comun ca după ce au coborît Copoul să aibă buzunarele pline cu fel de fel de pliante, reclame, meniuri la Magic Pizza şi cataloage cu ceasuri de mînă.

Ce-ar fi ca, într-o zi, pe lîngă toţi studenţii, care mai de care mai zîmbitori sau sictiriţi, care îţi întind pliante, să vină şi-o fată frumos îmbrăcată, pe bicicletă cu coşuleţ în faţă, şi să-ţi lase în mîini, pînă să apuci să te dezmeticeşti, un mic cadou: un desen, o caricatură, o schiţă, un stencil, o poză sau un colaj? Sau altceva, orice poate fi admirat şi, de ce nu, lipit pe uşa sau peretele din camera de cămin?

Ei, cam asta îşi propune proiectul Papergirl, lansat recent şi la Iaşi. Detalii mai multe găsiţi aici, iar doritorii care consideră că se pricep la ceva, fie că este desenat, fotografiat sau doar decupat şi lipit poze, sînt aşteptaţi să dea un semn aici.

Şi afişul aici.

E de la curcă

2010-04-01T22:23:00.006+03:00

Ca de fiecare dată, trenul Iaşi - Constanţa îmi aduce aminte că trăiesc într-o ţară unică, în care nu trebuie să te mire că, în vagon stînd, de la bagaje îţi picură în cap amestec de apă cu sînge de animal proaspăt omorît.

Iniţial credeam că-i miros de gunoi putoarea care stăruia peste tot în jur, lucru care nu mă deranja prea tare. Pretenţios să fii să nu tolerezi mirosul de gunoi în trenuri. Apoi mi s-a părut că mireasma tinde mai degrabă spre acea a berii stătute, ipoteză confirmată de firicelele de lichid care s-au ivit de sub scaunele de lîngă. Lucrul ăsta m-a mai calmat, preferînd să cred că miroase a bere vărsată şi nu a gunoi (chiar dacă era un întreg bidon la trei litri, la cît de mult curgea) şi mi-a dat şi prilej să fac o glumă de şantier: oamenii, enervaţi fiind de ambient, se plîng; eu, ca să-i enervez şi oftic mai tare, deschid o bere.

Însă adevărul legat de miros ne-a fost dezvăluit abia la auzul următorului schimb de replici:

O doamnă: Domnule, treziţi-vă, vă rog, şi faceţi ceva cu plasa aia, că miroase îngrozitor!

Un domn: A, da, e de la curcă.

Aceeaşi doamnă: Păi, luaţi-o de-acolo, că picură şi şi se prelinge pe geam şi-mi curge şi în cap.

Acelaşi domn (vizibil iritat): Bine, o iau!

În orice caz, mirosul a persistat pînă aproape de Constanţa (da, 8 ore). Mai tîrziu, cel ce-o miruise pe a sa colegă de drum cu zeamă de curcă încerca s-o agaţe, ba privind în gol pe geam, făcînd-o pe poetul prin tren, ba povestind probleme legate de ogradă.

Trebuia să urce şi nebuna. Femeia de vîrsta a treia, blondă, cu ochelari şi privire răutăcioasă, de profesoară de engleză de liceu care nu ştie să pronunţe "clearing" dar iubeşte să ţipe "stai la banca ta!". Şi începe mica noastră schizofrenică, imediat cum intră în vagon: "Dar trenul ăsta l-am făcut noi? Noi nu putem să aruncăm gunoaie? Da' ce, sîntem pe vremea lui Hitler? Ne duce la Auschwitz?".

Apare naşul, întrebînd dacă a mai urcat cineva. Femeia are aceleaşi probleme: "De cînd e trenul ăsta, voi ştiţi? Ce-i cu panarama asta?", în timp ce-i întindea, simplu, ca şi cum n-ar spune nimic cretin şi dubios, biletul. Naşul se uită mirat, apoi amuzat, apoi la ceilalţi din vagon, îşi trage nasul, probabil consideră că o fi de la mirosul de curcă şi pleacă.

Dacă tot v-am încîntat cu mirosuri autentice de tren, să lăsăm muzica să cînte despre alea pe care ne-ar plăcea de fapt să le întîlnim cînd ne căutăm de bani de naş.

Motiv

2010-03-22T22:38:00.001+02:00

În caz că nu ştiţi ce să-mi luaţi.

În altă ordine de idei, Hunter spunea:

"So we shall let the reader answer this question for himself: who is the happier man, he who has braved the storm of life and lived or he who has stayed securely on shore and merely existed?"

De la Bukowski

2010-03-19T03:58:00.002+02:00

Pentru că iar altcineva exprimă mai bine ce vreau să spun, îl las pe el (cine nu ştie engleza, poate să citească Crăiasa Zăpezii sau altceva):

A poem is a city
a poem is a city filled with streets and sewers
filled with saints, heroes, beggars, madmen,
filled with banality and booze,
filled with rain and thunder and periods of
drought, a poem is a city at war,
a poem is a city asking a clock why,
a poem is a city burning,
a poem is a city under guns
its barbershops filled with cynical drunks,
a poem is a city where God rides naked
through the streets like Lady Godiva,
where dogs bark at night, and chase away
the flag; a poem is a city of poets,
most of them quite similar
and envious and bitter...
a poem is this city now,
50 miles from nowhere,
9:09 in the morning,
the taste of liquor and cigarettes,
no police, no lovers, walking the streets,
this poem, this city, closing its doors,
barricaded, almost empty,
mournful without tears, aging without pity,
the hardrock mountains,
the ocean like a lavender flame,
a moon destitute of greatness,
a small music from broken windows...

a poem is a city, a poem is a nation,
a poem is the world...

and now I stick this under glass
for the mad editor's scrutiny,
the night is elsewhere
and faint gray ladies stand in line,
dog follows dog to estuary,
the trumpets bring on gallows
as small men rant at things
they cannot do.

O bere

2010-03-18T04:53:00.001+02:00

„O bere” nu înseamnă niciodată o bere. Înseamnă de cînd ne aşezăm, ne înţelegem cîteva jumătăţi de oră, apoi ne certăm, tu vrei să pleci şi eu nu spun nimic şi te conving să rămîi şi fără să vrem ne împăcăm.

„O bere” înseamnă să mă trezesc iar în barul ăsta cu gemuleţe mici a căror lumină îmi aduce aminte la miez de zi că mai am o viaţă şi mă conving să mă ridic, să pun la loc scaunele pe care-am dormit şi să ies în soarele care, cu cît mai mahmur eşti, cu atît te trage înapoi.

„O bere” am împărţit şi noi, demult, pe un tren oarecare, către un oraş al cărui nume sau număr de bulevarde nu contează, cînd ne-ntreceam pe drum în poveşti, glume şi destăinuiri. Cînd, copilăreşte povestind, ne-am promis că o să ne mai sunăm şi n-am mai făcut-o. Şi-apoi ne-am întîlnit, la fel de-ntîmplător, pe acelaşi peron, cu aceleaşi geci şi aceleaşi grimase de frig ostenit, căutînd o figură cunoscută.

„O bere” laşi întotdeauna lîngă pat, chiar dacă a doua zi va fi caldă şi aproape răsuflată. Măcar să ai cu ce stinge focul realităţii, pe care tot încerci să te pişi de-o vreme şi-n continuare mocneşte.

Nu mai am încredere în Wikipedia

2010-03-09T18:17:00.013+02:00

Încercam zilele astea într-o dispută să demonstrez că 8 martie este, de fapt, ziua mamei, şi nu a femeii. Şi să vedeţi ce grozăvie găsesc. Nu că mi-ar păsa ce zi e, dar îmi place că unele fete, în special alea în general neapreciate, care abia aşteaptă ocazii de genul 14 februarie sau 8 martie ca să primească şi ele o măslină.

via Wikipedia:

International Women's Day (IWD) is marked on the 8th of March every year. It is a major day of global celebration of women. In different regions the focus of the celebrations ranges from general celebration of respect, appreciation and love towards women to a celebration for women's economic, political and social achievements.

Singura mea întrebare este: care realizări?

Bine, eu ştiu că fără femei n-ar exista economie mondială, dar asta nu-i o realizare directă, bazată pe un plan şi aplicarea lui, ci pe naivitatea şi cheful nostru de a băga mielu' la căldură.

În altă ordine de idei, tot de pe Wikipedia aflăm că avem şi un omolog masculin la sărbătoarea asta (şi nu prostia aia încercată de Bergenbier acum cîţiva ani): Ziua Internaţională a Bărbatului, instaurată în 1999, la data de 19 noiembrie, în... Trinidad Tobago. Sincer, prefer femei mulatre decît Bergenbier la PET.

Ce nu şi-a dat seama nimeni, şi cu asta sper să fiţi de acord cu mine, că ziua bărbatului deja există. Nu e 9 martie, 19 noiembrie sau 5 iunie. Nici măcar 1 mai, deşi 1 mai e un fel de zi onomastică a noastră, aşa.

Nu, ziua bărbatului e vineri. Oricare vineri, uneori cu accente spre sîmbătă seara pînă duminică dimineaţa. Dacă vreţi şi motivele, pot să le adaug într-un later edit, deşi nu cred că-i necesar.

Later edit:

via DexOnline:

dumă, dume s.f. (adol.) 1. citat sau poantă preluată de altcineva și prezentată drept originală. 2. glumă proastă.

Şi pentru că se simţea ea răzbunată, pe 8 martie domnişoara Duma Dana de la ziarul care nu mai e ziar Cotidianul, clasifică faptul că "După 81 de ediţii, la Gala Premiilor Oscar a câştigat, în sfârşit, o femeie: Kathryn Bigelow, declarată Cel mai bun regizor."drept justiţie poetică. Măi să fie, de cînd a avut Oscarul, sau, mai mult, femeile, ceva cu poezia (filmuleţul din link trebuie urmărit cu atenţie, altfel iar o să ziceţi că sînt misogin, fără să ştiţi ce înseamnă de fapt cuvîntul)?

Nu înţelegeţi greşit, mă bucură la culme faptul că la o ceremonie internaţională de premiere a filmelor (care, ca orice lucru internaţional, deci de masă, apreciază de obicei lucrurile mediocre) Avatar a luat ce merita, adică muie. 3 premii din 9 nominalizări. Iar The hurt locker, regizat de o femeie, a cîştigat 6 premii din tot atîtea nominalizări. Mişto, dar asta nu se traduce în "justiţie poetică".

Îmi pare rău, domnişoara Dumă Dana, dar comparaţia pe care ai făcut-o e demnă doar de numele tău mare.

Geo Bogza

2010-03-04T15:23:00.002+02:00

Vroiam să scriu ceva azi, dar, pentru că m-am trezit devreme, cu faţa la cearşaf şi mă enervează toată lumea, mă rezum la un citat al marelui:

„Nici un om, din cîţi am cunoscut, oricît de neînsemnat ar fi fost, oricît de sărac, oricît de umil, fie că era cizmar, sau dulgher, sau acar de cale ferată, nu s-ar putea plînge că ar fi simţit între mine şi el vreo distanţă, oricît de mică, şi că n-am stat de vorbă ca doi oameni la fel de simpli, împărţind între noi pîinea şi apa, sau pîinea şi vinul, dacă era şi vin.
Dar impostorii, oricine ar fi fost să fie, oricît de sus puşi, orice rol ar fi avut, mai ales în cultură, ei, da, au simţit distanţa de netrecut, distanţa de prăpastie fără fund, dintre falsa lor importanţă şi gheaţa din privirile mele”.

Peste tot în jurul turnului de pază

2010-02-23T04:14:00.016+02:00

4.59 a.m. şi nici urmă de somn. Am început bine semestrul, am fost azi la un curs şi-un laborator, unul după altul. În tricou.

Apropo de detectoare de metal, încă amîn deja întîrziata postare. Şi da, încă lucrez la ea, din păcate. În fiecare zi strîng material.

Mai am o bucurie, ceva ce-mi doresc încă din primul an de facultate: plec în Moldova. Nu vă aduc nimic.

Rorschach: I heard a joke once: Man goes to doctor. Says he's depressed. Says life is harsh and cruel. Says he feels all alone in a threatening world. Doctor says, "Treatment is simple. The great clown Pagliacci is in town tonight. Go see him. That should pick you up." Man bursts into tears. Says, "But doctor... I am Pagliacci." Good joke. Everybody laugh. Roll on snare drum. Curtains.

Later edit (5.42 a.m.): mă uit la clipuri pă net şi încă aştept să mă ia somnul.

6.23 a.m.: Şi mai am.

6.41: Dacă e destul de tîrziu, chestiile astea încep să ţi se pară amuzante.

7.42: încercăm un somn?

8.15: Are there any paranoids in the audience tonight?

8.16: Da, hai să încercăm.

Suc de vişine

2010-02-18T03:55:00.007+02:00

Ronţăie un somnifer. Schimbă canalul. Mai ia o gură de bere. E răsuflată, nu contează, tipa din filmul ieftin la care te uiţi acum pare mai bună după ce-ai dezlipit eticheta de pe sticlă.

Mai ronţăie un somnifer. Schimbă iar canalul. Animale sălbatice şi-o sticlă de vin pentru care n-ai tirbuşon. Oricum ţi s-a amărît de-atîta Busuioacă. S-a sfărîmat pastila cu care mai devreme te jucai între unghii. Nu-i nimic, ai o cheie la-ndemînă, într-un minut o pisezi, rulezi banconta de un leu şi ţi-ai pudrat nasul. Dă pe gît şi vinul cu bucăţi de plută. Trebuie să fie un canal cu divertisment pe undeva prin grila de programe.

Amuză-te pentru tine. Dacă văd ăilalţi că rîzi o să se supere. O să creadă, pe bună dreptate, că ai rîs de ce-au zis ei. Fără ca săracii să fi apucat să se justifice.

Dar lasă asta, mai e un somnifer în folie. Ia-l repede că nu-i prea gustos. Cu suc, da, cu suc de vişine. E plin de votcă şi-are gust de vişinată. Dar hai să-i spunem suc de vişine.

Ha ha, charade you are

2010-02-17T03:26:00.001+02:00

3.26 a.m.

Patru beri şi-un somnifer, ne culcăm devreme azi.

Wish me luck.

4 lei şi-o ţigară

2010-02-02T00:12:00.004+02:00

Atît m-a costat amenda de aseară pe RATP. Pentru că fac facultatea într-un oraş european, în care, la 17.45, casa de bilete dintr-o staţie cît se poate de centrală (Fundaţie), cu o staţie mai jos de Universitate adică, e închisă.

Urc în tramvai, vine băiatul, cere biletul, spun că n-am, cere buletinul, coborîm la următoarea.

Controlorul (un tînăr la vreo 23 de ani): "De ce n-ai bilet?"

Eu (un tînăr sictirit, care într-un fel se grăbea la seminarul de la 18.00): "Pentru că la 6 seara e închis chioşcul de bilete, în condiţiile în care tramvaiele circulă pînă la 22.30."

Controlorul: "De ce nu ţi-ai luat dinainte?"

Eu: "Da." (asta-i ca şi cum te-ar lua căcarea în oraş, n-ai avea unde să defeci şi-ar veni un înger la tine: "Da' de ce nu te-ai căcat din timp?")

Controlorul:"Stai să vină şefu', că-i în tramvaiul următor. Dar hai pînă atunci să-ţi iau datele. Ştii cum e, 20 de lei pe loc sau 100 pe proces verbal."

Eu: "Proces verbal."

Controlorul: "Bine, cum vrei tu. Poţi să suni pe cineva să-ţi aducă bani."

Eu: "Proces verbal, n-am bani."

Controlorul: "Da' ştii că acum amenda îţi vine la facultate. Cînd mergi să-ţi scoţi abonament trebuie să plăteşti întîi amenda şi-apoi îţi dă fişa aia, altfel nu ţi-o dă. Eu îţi spun aşa, prieteneşte."

Eu: "Proces verbal."

Controlorul: "Bine, tu ştii."

Între timp, colegul lui se tocmea cu alt călător fraudulos, care a preferat să dea 20 de lei pe loc şi să plece. Vine şefu'. Acelaşi diolag ca puţin mai sus.

Tipul care întîrzia să-mi ia datele către şef: "E băiat finuţ, rezolvăm cumva."

Şefu' se uită la mine: "Dai 200 de mii acum şi scapi?"

Eu: "N-am."

Şefu': "Atunci îţi fac proces verbal. Dar e un milion şi trebuie să mergem la capăt de linie, durează. Nici 100 n-ai?"

Eu: "Cum să mergem la cap de linie? Aici nu poţi să scrii?"

Şefu': "Plouă, se udă procesul verbal, cine-l plăteşte dup-aia?" (eram sub copertina de la Petru, staţia Universitate)

Eu: "N-am cum să vin, am examen."

Şefu': "Atunci dă şi tu de-o bere."

Eu: "Uite, am patru lei."

Şefu': "Nu mă uit, că nu-i frumos să mă uit în portofelul tău", spune în timp ce-mi ia banii din mînă.

Colegu' (ăla de tot întîrziase să-mi ia datele): "Da o ţigară n-ai? Hai, că te-am văzut că fumezi" (nu m-a văzut, nu fumasem).

Concluzie: Da, încă-mi place în România.

Bună dimineaţa, luni

2010-01-26T04:28:00.005+02:00

E marţi, 4.29 a.m., şi abia acum simt că a început ziua precedentă, că-s în stare efectiv să fac ceva (respectiv să termin tema asta. stau în faţa laptopului de la 22.30). M-am culcat luni la 7 dimineaţa şi m-am trezit la 6 seara. Pînă acum am fost legumă, vedeam în ceaţă.

Nu recomand nimănui să stea şapte nopţi la rînd treaz. Somnul pe timp de zi e degeaba. Însă, în caz că vreţi să vă drogaţi şi n-aveţi bani sau nu vă dau voie părinţii, poate fi o soluţie.

14.31 (p.m.?)

2010-01-24T14:30:00.001+02:00

A cincea noapte nedormită şi tot avansăm.

De la Hermann citire

2010-01-21T05:19:00.003+02:00

"[...] căci gîndise mai mult la viaţa lui decît ceilalţi oameni, posedînd în domeniul spiritual acea precizie vecină cu răceala, acea siguranţă a gîndirii şi acele cunoştinţe pe care nu le posedă decît oamenii cu adevărat pătrunşi de spirit, lipsiţi de orice ambiţii, de orice năzuinţă de a străluci sau de a convinge neapărat pe ceilalţi sau de a avea dreptate întotdeauna

[...]

Privirea lui era mai degrabă tristă decît ironică, tristeţea ei era de-a dreptul abisală şi lipsită de orice licăr de speranţă; esenţa acestei priviri consta într-o disperare calmă, întru cîtva devenită obişnuită şi regulă."

Herman Hesse - Lupul de stepă

P.S.: N-am uitat, urmează şi postarea în care explic de ce oamenii sînt de căcat. Mai am nevoie de puuţin timp.

Am zis

2010-01-20T09:24:00.001+02:00

Să fumezi cînd eşti răcit e ca şi cum ai fute şmirghel.

Miez

2010-01-17T18:37:00.002+02:00

"My manners, abominable at times, can be sweet. As I grew older I became a drunk. Why? Because I like ecstasy of mind.

I`m a Wretch.

But I love love."

Jack Kerouac

Mă gîndeam

2010-01-15T17:25:00.004+02:00

"Unii tac pentru că viseaza o elocinţă mai profundă decît a cuvintelor. În schimb, alţii tac pentru că nu mai vor să spună nimic. Pentru că nu mai cred în nimic. Nu mai cred în dragoste şi se hotărăsc să nu-i mai pronunţe numele, nu mai cred în fericire şi se hotărăsc să uite de ea."

Octavian Paler

Chiştoc

2010-01-10T05:02:00.009+02:00

Mîine o să scriu ceva revelator despre oameni, băutură şi adevărul absolut. Acum lăsaţi-mă să dorm şi să mă cac pe voi.

People suck, and that's my contention. I can prove it on a scratch of paper with a pen. Give me a fucking Etch-a-sketch, I'll do it in three minutes. The proof, the fact, the factorum. I'll show my work, case closed. I'm tired of this back-slapping "Aren't humanity neat?" bullshit. We're a virus with shoes, okay? That's all we are.

Later edit: nu pot dormi.
Drunk dead. Ingest sleeping pill. haha, să vedem ce se întîmplă.
Press return.

Hai să ne lăudăm

2010-01-09T17:50:00.002+02:00

Am ignorat articolele scrise în presa de căcat, dar am zis totuşi, după cinci săptămîni de tratament, să citesc prospectul. De la La Roche (We innovate healthcare) citire:

4. Reacţii adverse posibile

[...]

Probleme mentale

În cazuri rare, unii pacienţi care utilizează Roaccutane sau curînd după oprirea tratamentului cu Roaccutane devin depresivi sau dezvoltă alte probleme mentale severe. Simptomele includ tristeţe sau stare de gol interior, schimbări de dispoziţie, anxietate, perioade de plîns, iritabilitate, pierderea plăcerii sau a interesului social sau a activităţilor sportive, somnul prea mult sau prea puţin, schimbări de greutate sau de apetit, performanţe şcolare sau de muncă mai scăzute sau probleme de concentrare. Foarte rar, pacienţii care au deja depresie se pot simţi mai rău.

Foarte rar, unii pacienţi care utilizează Roaccutane au avut gînduri de a se răni sau de a-şi pune capăt vieţii (gînduri suicidale). Unii pacienţi au încercat să-şi pună capăt vieţii (încercare de suicid), iar alţii şi-au luat viaţa (suicid). Au fost cazuri cînd unii dintre aceşti pacienţi nu au părut să fie depresivi.

Rareori, au fost cazuri de pacienţi trataţi cu Roaccutane care au devenit violenţi sau agresivi.

Deoarece problemele mentale pot fi cauzate de mulţi factori diferiţi, este important să-i comunicaţi medicului dvs. dacă aţi avut vreodată orice boală mentală, inclusiv depresie, comportament suicid sau psihoză (pierderea contactului cu realitatea, cum este auzirea vocilor sau vederea lucrurilor care nu sînt acolo). De asemenea, comunicaţi medicului dvs. dacă utilizaţi medicamente pentru oricare dintre aceste condiţii.

[...] oprirea utilizării Roaccutane poate să nu fie suficientă pentru îndepărtarea simptomelor dvs. şi puteţi avea în continuare nevoie d ajutor pe care medicul dvs. poate să vi-l dea.

Na, bine că nu plîng.

La farmacie

2010-01-08T19:50:00.007+02:00

Intră burta, apoi individul. Un "Bună seara" răspicat şi mi se bagă în faţă:

- O cutie de [se uită pe o foaie şi citeşte], vă rog!

- Un leu, zice farmacista.

- Un leu? Mai ieftin ca seminţele!

Moment în care mi-am dat seama că i-am văzut nevasta cu cîteva ore în urmă, pe holul spitalului. O femeie pe la vreo cinze' şí ce scotea tacticos cîte o sămînţă din cojocul albastru şi gros, o ronţăia, nici prea evident, nici prea subtil şi cu mîna ailaltă vîra coaja în buzunarul opus.

În timpul ăsta, din cabinetul doctorului aud cum prescrie la patru pacienţi consecutiv aceeaşi cremă: Triderm. Ţin minte că mi-a dat-o şi mie acum vreun an cînd am avut ceva la ureche de la un cercel. Să fie Triderm noua alifie chinezească?

Via latrecut.ro:

Asta aşa, că tot plec din Constanţa duminică:

Puiu - Lupul alb

Ieşirea din criză

2010-01-06T02:03:00.011+02:00

Miss Sleepalot: ai vzt

Miss Sleepalot: ca vor astia

Miss Sleepalot: sa puna taxe

Miss Sleepalot: la mancare/dulciuri/suc

ionte: mda

ionte: nu ma intereseaza

ionte: ma las

ionte: pot si cu putina mincare

ionte: cam asta inseamna facultate

ionte: putina mincare

Miss Sleepalot: mda

Miss Sleepalot: neimportant

Miss Sleepalot: dc vrei sati iei un senvis o sa platesti o taxa)

Miss Sleepalot: sau o sticla de cola

Miss Sleepalot: si o sa treci si de facultate

Miss Sleepalot: stii..

Miss Sleepalot: eu mam enervat

Miss Sleepalot: putin

Miss Sleepalot: asa..

Miss Sleepalot: cre ca solutia sa iesim din criza e sa legalizeze

Miss Sleepalot: TOT

Miss Sleepalot: sa ne facem productii de canepa

ionte: nu

ionte: solutia sa iesim din criza vizeaza o singura legalizare

ionte: crima

Miss Sleepalot: lol

ionte: mergem frumos

ionte: niste baieti voinici

Miss Sleepalot: u gone crazy..

ionte: cu arme

ionte: si începem sa împuscam politicieni

ionte: si jmenari

ionte: începem cu astia mari

ionte: patriciu

ionte: vîntu

Miss Sleepalot: nu cre ca asta e solutia

ionte: o, ba da

ionte: si iliescu, chiar daca nu-i mare afacerist. macar de dragul istoriei.

Edward Blake: Congress is pushing through some new bill that's gonna outlaw masks. Our days are numbered. Till then it's like you always say, we're society's only protection.
Dan Dreiberg: From what?
Edward Blake: You kidding me? From themselves.

06.43. Press return

2010-01-04T06:46:00.008+02:00

06.49: Ingest pill. Go to sleep.

11.11. Results: Failed treatments to date:

Beta blockers, calcium channel blockers, adrenaline injections, high-dose ibuprofen, steroids, trigger metastics, violent exercise, caffeine, acupuncture, marijuana, percodan, midrin, tenormen, sanser, homeopathics...

No results.

Ce facem în noaptea de Crăciun (ghid practic)

2009-12-26T13:32:00.010+02:00

Asta ca să ştiţi la anu', să nu vă mai plictisiţi pe la rude care vă laudă că aţi mai crescut şi vă dau 5 lei să le cîntaţi "Domn, Domn, să-nălţăm", ca la ~~ţigani~~ cîini.

Te trezeşti pe 25 decembrie, după prînz, oriunde în afară de acasă. O sticlă de vin încă ar trebui să mai fie pe undeva pe lîngă pat. Alea goale-s dedesupt sau în sacii de gunoi din bucătărie. Cum încep să se trezească şi ceilalţi unul vine cu ideea: "hai să bem ce-a rămas de-aseară". Trebuie să-ţi ştii limitele. Dimineaţa se bea lejer (nu pe grabă) şi, dacă simţi nevoia să mănînci, bagă ceva uşor, cît să nu-ţi ia foc stomacul.

Pleacă acasă pe la 14.00 - 15.00. Masa de Crăciun va fi fost deja mîncată, aşa că te mulţumeşti cu resturile. Lasă modestia, bagă cît poţi, vei avea nevoie. Tot acum e un moment bun (înainte de-a mînca, evident) să dai la raţe. Cu un refresh la stomac poţi începe calumea ziua. După masă nu uita să bei multă apă, va prinde-n orele ce urmează.

Maxim trei ore de somn, dacă chiar e nevoie.

Linge o bere dacă ai prin frigider şi pe la 21.00 deja-i momentul să ieşi. Fiind Sfînta Noapte, localuri deschise sînt puţine. Şi alea-s full de beţivani. Cadru perfect în care să te îmbeţi anonim, să te împrieteneşti cu barmanul şi să-i promiţi că de mîine vii la el în crîşmă zilnic, chiar dacă a doua zi n-o să mai ştii nici cartierul în care-ai fost.

Profită de ofertele din seara de Crăciun ca părinţii de alocaţia pe care o aveai în liceu. Dacă se dau shoturi moca, nu te mulţumi cu unul singur, ca ăi finuţi. La fiecare rînd, înfige-te în cîte unul. Dacă ai reuşit să prinzi 5 - 6 shoturi eşti tare, reduci subtanţial suma pe care trebuie s-o cheltui ca să vezi cel puţin două urîte ca fiind Bebeluşele sau Amy Winehouse să-ţi pară Abramburica. Recomand, pe lîngă shoturi, cocktailuri şi alte amabilităţi din partea barmanilor, halbe de bere. Multe. Între opt şi zece, dacă se poate.

Trezeşte-te, înlocuieşte cadourile cu aspirină şi bradul cu lanţul de la veceu. Bucură-te de luminiţe.

Via Wulffmorgenthaler.com:

De ce nu-mi place Crăciunul

2009-12-24T15:26:00.005+02:00

1. ~~Colindătorii~~ Ţiganii. Da, ţiganii, îi ştiţi, ăia care vin să colinde. Care sună de cîte patru ori la uşă la 10 dimineaţa, insistînd ca nevestele supărate la telefon, poate, poate le-o răspunde cineva. De eşti prost şi le deschizi, îţi vomită un "Bună dimineaţa la Moş Ajun" cu accent pe ne daţi? şi mîncaţ-aş.

2. Muzica. Tîmpesc dacă mai aud o singură dată "Let it snow". Ţin minte că-n penultima zi în care am stat în cămin cu asta m-am trezit. Cum dau sărbătorile, cum vă schimbaţi playlisturile. Care oricum sînt de căcat, dar măcar pot trece relativ uşor peste ceva anost şi total lipsit de talent, păstrînd gîndul că-i cîntat de o tipă pe care măcar odată aş trage-o de păr. M-am săturat însă de vocea aia de moş pervers, care abia aşteaptă să atingă un băsău de copil mic în timp ce-l întreabă ce fel de acadea vrea de Crăciun şi fredonează "let it snow, let it snow, let it snow".

3. Mesajele. Pe lîngă faptul că m-a trezit dimineaţă unul de la Orange care-mi oferea 500 de minute şi 500 de mesaje în reţea pentru 5,5 euro (ofertă veche, au ţinut ei să-mi aducă aminte în Ajun), toată ziua am primit mizerii cu "lumina sărbătorilor", "bucurie", "linişte" şi alte astfel de vrăjeli. Dacă-s fericit şi liniştit, sînt pentru că am un motiv, s-a întîmplat ceva bun sau am bani de băut pentru următoarea săptămînă. Nicidecum sărbătorile nu-s cauza, fiind la fel de relevante pentru bucurie ca zmeura pentru beţie.

Mă enervează ideea de veselie auto-indusă, că "aşa trebuie, să fii fericit, doar e Crăciunul".

4. Kitschul. Nu e bar, bodegă, crîşmă, speluncă sau dugheană în care să nu fie agăţată vreo bucată de beteală sau vreun şir de beculeţe colorate şi enervante. Pînă şi-n crîşmele care se vor a fi "rock" am văzut globuri, brazi împodobiţi şi beculeţe colorate. Să ne-nţelegem, Sepultura şi un Moş Crăciun miniatural care atîrnă de o ramură de brad nu se potrivesc. E ca şi cum l-ai chema pe Hruşcă în concert la rockotecă.

În plus, crîşmele sînt pentru băut, nu pentru admirat luminiţe. Pentru asta-s bulevardele înzăpezite şi centrul. Orice beculeţ mă va deranja de la activitatea principală, adică băutul, şi-mi va fi ca o un ghimpe-n coastă. Vreau să beau într-un bar, nu-ntr-o cameră ce seamănă cu o ţigancă cu un discobol în cap.

5. Statusurile voastre de căcat. Şi dau un singur exemplu: "Cel mai frumos cadou eşti tu". Atît.

În caz că nu m-am exprimat prea limpede, cam asta-i atitudinea mea faţă de Crăciun, spiritul sărbătorilor şi toate manifestările ce ţin de acestea:

Cu toate astea, n-am nimic împotriva cadourilor inspirate. Adică primesc. Aşa că, în caz că vă macină vreun gînd nobil, iată cîteva sugestii:

1. Inelul din "Stăpînul Berilor"

2. Portofel marca "Pulp Fiction"

3. Cristina de la Blaxy Girls

4. Factotum

5. Tricou personalizat

Concluzii

2009-12-18T16:00:00.008+02:00

- unora le tremură pula de la frig. E singura explicaţie pe care o găsesc pentru faptul că iarna budele (toate, fie din baruri, case de cultură sau cămin) miros mai tare a pişat. Nu că m-aş aştepta să miroasă a spumă, dar uneori e iritantă diferenţa.

- mă enervează bucuria forţată a oamenilor în preajma sărbătorilor.

- primăriile sînt în fiecare an "luate prin surprindere" de ninsoare. "E iarnă. Căcat, iar ninge!". La asta Mazăre rulează, fiind preocupat de traficul din oraş cum sînt

eu de soarta fetelor mari din Vaslui. Ce-i drept, nu ştiu cum e acum, încă-s în Iaşi, dar ţin minte de anii trecuţi, cînd dăştepţii de la primărie nu vroiau să strice străzile cu sare. Sarea, după cum bine ştim, e singura care înlătură zăpada. Bine, mai e sucul de roşii, dar de unde atîta suc de roşii?

* apropo de drumuri, în caz că nu loveşte şi trenul meu un camion, de mîine sînt în Constanţa. Asta dacă-mi răspund tîrfele de la Info CFR să-mi spună dacă circulă sau nu trenul. Însă, aşa cum mă anunţă robotul, sînt ocupate.

- îmi place la nebunie să fiu mîrlan.

P.S.: Mă gîndeam să plec cu bursă Erasmus în Cehia.

Revin. Mă duc să pun şosete murdare în pungi de plastic, apoi să beau singur.

Şi pentru că îmi sînteţi atît de dragi, o piesă. De sezon, chiar:

Cine şi ce

2009-12-11T00:40:00.005+02:00

Am un mare noroc că nu dorm deloc noaptea, beau relativ mult, mănînc numai cînd apuc şi, în consecinţă, memoria mea e praf.

Altfel mi-aş aduce aminte de voi, gunoaielor.

It's possible to love a human being if you don't know them too well.

Charles Bukowski

Mortar

2009-12-08T04:57:00.002+02:00

Day after day, love turns gray
Like the skin of a dying man.
Night after night, we pretend its all right
But I have grown older and
You have grown colder and
Nothing is very much fun any more.
And I can feel one of my turns coming on.
I feel cold as a razor blade,
Tight as a tourniquet,
Dry as a funeral drum.

Run to the bedroom,
In the suitcase on the left
You'll find my favorite axe.
Don't look so frightened
This is just a passing phase,
One of my bad days.
Would you like to watch T.V.?
Or get between the sheets?
Or contemplate the silent freeway?
Would you like something to eat?
Would you like to learn to fly?
Would'ya?
Would you like to see me try?

Would you like to call the cops?
Do you think it's time I stopped?
Why are you running away?

În aşteptarea viermilor

2009-12-06T05:43:00.010+02:00

Pentru cine nu m-a văzut în ultima vreme, pe faţă mi-a apărut o pizza stricată iar nasul îmi are un început de rinocer. La dermatolog:

Ea: Te avertizez că-ţi prescriu un tratament foarte dur, deloc recomandat personelor cu probleme psihice. N-ai aşa ceva, nu?

Mă gîndesc că pot trece cu vederea depresiile, ocazionalele atacuri de panică, irascibilitatea, paranoia, faptul că mă enervez repede şi că nu prea îmi plac oamenii în general.

Eu: Deloc. Dar, din curioziate, ce efecte au la astfel de persoane?

Ea: Orice problemă ar avea, medicamentul le-o accentuează.

Aştept cu mare interes şi entuziasm să văd ce se-ntîmplă. Între timp, Marius a făcut un pic de cercetare pe Internet:

Several studies have suggested a possible link between isotretinoin and clinical depression.^[29]^[30] Various case reports of depression, suicidal ideation, suicide attempt, and suicide in patients treated with isotretinoin have been reported to the U.S. FDA Adverse Events Reporting System, with 431 cases reported between 1982 and May 2001 – of these, 37 patients had committed suicide.

Via Wikipedia.

Azi am uitat să le iau. Doză dublă pentru mîine, şi-aşa e Moş Nicolae şi nu-mi dă nimeni dulciuri iar pastilele-s oarecum dulcege.

În alt plan de idei, readuc în atenţia cititorului (în speranţa că mai e vreunul) un clip / citat mai vechi din Factotum (Bukowski):

"Uimitor cît de sinistru ne încăpăţînăm să ne ţinem de propria suferinţă, cîtă energie irosim pentru a ne alimenta nervii. Uimitor cum într-o clipă sîntem în stare a mîrîi precum o fiară, doar pentru ca-n următoarea să uităm ce şi la ce bun. Şi nu ore, zile sau luni, însă întregi decenii. Vieţi întregi risipite, cedate celor mai mărunte urme de ură şi ranchiună.

Pînă la urmă, nu-i mai rămîine aici morţii nimic de luat".

Charles Bukowski

Curăţenia de Crăciun

2009-12-02T16:34:00.003+02:00

Pe holul căminului:

Femeia de serviciu, către Tudor:

- Dacă vreţi să spălaţi covorul din cameră, duceţi-l la spălătoria de lîngă cantină.

Eu, din cameră:

- Dar dacă vreau să-mi spăl păcatele?

O gogonea e roşie cînd se coace

2009-11-29T01:36:00.007+02:00

Pentru toţi fraierii (ăia 0.4%) care l-au votat pe Remus Cernea în turul I:

http://www.ziare.com/basescu/basescu/remus-cernea-va-vota-in-turul-doi-pentru-mircea-geoana-962137

Face campanie anti-Băsescu pentru ~~PCR~~ ~~FSN~~ PSD în schimbul unui scaun de deputat. Zic să-l despuiem de tricoul cu Pink Floyd şi să-i dăm unul cu Şoimii Patriei. Sau Michael Jackson.

Şi, pentru că la primul tur ştampila-pulă nu a ieşit aşa bine, vreau să fiu profi peste o săptămînă. În consecinţă, dacă sînteţi agili, puteţi să-mi faceţi asta cadou în următoarele şase zile.

De ce vrei să fii taximetrist?

2009-11-27T03:58:00.003+02:00

Trebuie ca oamenii pe care îi minţi să aibă încredere în tine

Pentru ca atunci cînd îţi întorc spatele

Să ai ocazia să înfigi cuţitul

Roger Waters, 1977

Taxi Driver I can't sleep nights
Vezi mai multe video din Film

- So, what do you want to hack for, Bickle?

- I can't sleep nights.

Pentru candidaţi

2009-11-22T17:29:00.001+02:00

Autostop la vagonul răsturnat

2009-11-19T18:59:00.007+02:00

Trebuia să plecăm mai mulţi din redacţie prin sate din preajma Iaşului pentru a vedea cum se manifestă campania electorală în mediul rural. Găleţi cu sigla partidului, capre fără un picior şi faţa lui Băse imprimată pe mufă, lopeţi cu dinţii lui Geoană în loc de partea metalică folosită la întorsul cartoafei şi alte astfel de cadouri primite de către ţărani în prag de alegeri.

Zis şi făcut. Nu ştiu cum se face că mie mi-a fost repartizată localitatea Golăneşti. Aflu ulterior că nu există, că de fapt e Gălăneşti şi e în judeţul Suceava. Ok, găsim altceva. Pentru că-s cretin şi-mi place să ajung în locuri şi mai cretine, doar aşa, de dragul poveştii, m-am urcat în trenul de Bacău şi-am coborît nicăieri altundeva decît în Budăi. În BUDĂI!

În tren, ajungînd la Podu Iloaei, întreb cît mai e pînă la destinaţia mea şi cîţiva ceferişti în salopete verzi fosforescente îmi spun să cobor odată cu ei. Jos, pustiu. Nici n-au coborît bine şi muncitorii deja se grăbesc spre case. Zic să-i urmez, poate am noroc şi trec pe la crîşma locului înainte să meargă la culcare. Norocul nu-i de partea mea. Intră în curţi şi-n cîteva secunde îi văd ieşind, călare pe biciclete şi gonind către un punct pe care-l pierd în întuneric, primul vorbind la telefon în timp ce merge pe şoseaua luminată doar de tiruri şi alte cîteva maşini.

Mişto, singur în Budăi, în dreptul vagonului de personal răsturnat în urma accidentului din februarie, făcînd autostopul. Întuneric. Nimeni nu opreşte. Peste drum văd o dugheană cu iz de magazin, în care probabil se găsesc doar cinci pîini pe vatră, rom, ţigări Viceroy, American Cola şi bere Noroc. Văd două pufe, mamă şi fiică, ieşind cu o sticlă cu lichid galben, probabil Frutti Fresh sau vreo imitaţie de Fanta făcută pe la Întorsura Buzăului. Mă gîndesc totuşi că vînzătorul mă poate ajuta cu ceva informaţii sau măcar să mă trimită în crîşmă, unde-s oamenii mai slobozi la vorbă.

Pînă să trec strada magazinul s-a închis. Încerc uşa, ciocăn, nimic. Doi din trei cîini mai au puţin şi sar peste gardul aproape cît mine de înalt ca să-mi composteze coaiele pentru c-am îndrăznit să mă apropii de curtea pişată de ei.

Să plec, zic. O sun pe Buzi, confidenta mea cînd e vorba de trenuri, şi-mi zice că-n cinci minute ar trebui să am unul. Fuguţa către haltă, sperînd s-o mai văd în întuneric. Am avut noroc că nu m-a călcat trenul, pe care l-am observat în timp ce încă vorbeam la telefon. "Căcat, Buzi, se cam apropie trenul de mine şi trebuie să traversez calea ferată. Dacă nu te sun în 10 minute să-ţi spun că sînt ok în tren, spune-le tuturor că i-am iubit."

2 lei la naş şi un tip care citea un manual de fizică în compartiment. Mi-am adus aminte că n-am mai deschis o carte de cînd eram mic şi-am răsfoit puţin, ironic, din "Pe drum".

Fear & Loathing in Las Vegas - Trapped in Baker
Vezi mai multe video din Film

Tăcerea ca un cancer creşte

2009-11-15T02:43:00.011+02:00

Hello darkness, my old friend,
I've come to talk with you again,
Because a vision softly creeping,
Left its seeds while I was sleeping,
And the vision that was planted in my brain
Still remains
Within the sound of silence.
In restless dreams I walked alone
Narrow streets of cobblestone,
'Neath the halo of a street lamp,
I turned my collar to the cold and damp
When my eyes were stabbed by the flash of a neon light
That split the night
And touched the sound of silence.

Paul Simon, 1964.

Şi, pentru că tot am găsit-o întîmplător, să fie din nou:

Cîteva motive pentru care nu mă plac

2009-11-14T00:58:00.002+02:00

Joi mi-am dat seama că lipsisem marţi de la un seminar important. Aşa fac, uit pînă şi să mănînc. Trec două zile şi-ntr-a treia durerea de stomac îmi aduce aminte că poate-ar fi bine să mai trec pe la cantină.

Dacă e cineva care să-mi facă zilele amare, nu e statul, sistemul, şcoala, duşmanii sau muzica proastă din mall-uri. Nici măcar berea răsuflată sau vinul acru. Sînt eu. Cu toată lenea, iresponsabilitatea, apatia, lipsa de voinţă şi putere de concentrare şi, să nu uităm, lene.

Încă n-am învăţat cum îi cheamă pe colegii de cameră şi nu i-aş condamna de m-ar întreba într-o zi dacă-s peşte sau dealer. Cînd ei se pregătesc să meargă dimineaţa la cursuri eu abia îmi fac drum înspre cămin. Asta dacă iar nu dorm prin cine ştie ce apartament, cameră străină sau bar. Am cazare şi încă mă trezesc, ca-n anii trecuţi, cu capul pe masa din redacţie sau pe canapeaua vreunui necunoscut, învelit cu mileul.

Ca să iau o adeverinţă de la secretariat am întotdeauna o poveste pregătită cu cinci minute înainte. Programu-i de la 10.00 la 12.00, dar al meu de somn se termină la 13.30 în cazuri bune.

Vreo două zile am crezut că am gripă porcină. Mi-am dat seama că de fapt am răcit în noaptea în care, prea lene fiindu-mi să urc în cămin să mă culc, am dormit iar pe scaune în Voyage, lîngă uşă, şi m-a tras curentul.

Îi sfătuiesc pe alţii, numai eu nu fac ce-i bine, uit, îmi spun că nu-i nimic şi că am tot timpul din lume şi cînd e prea tîrziu îmi aduc aminte, mă enervez şi dau cu piciorul.

Aş fi putut să fac o groază de lucruri bune pînă acum, dar mi-a fost prea lene şi, dacă mă întrebaţi de ele, le-am uitat oricum.

Pentru că Vînătorul a spus-o înainte

2009-10-28T23:56:00.001+02:00

No More Games. No More Bombs. No More Walking. No More Fun. No More Swimming. 67. That is 17 years past 50. 17 more than I needed or wanted. Boring. I am always bitchy. No Fun -- for anybody. 67. You are getting Greedy. Act your old age. Relax -- This won't hurt.

Getting on with it is something we know all about

2009-10-24T02:33:00.001+03:00

Poştim la Ştrand?

2009-10-15T22:53:00.006+03:00

George a dat iama în cufărul cu amintiri al bunicilor şi a scos un pachet de ţigări STRAND. Conform Wikipedia (nu o sursă sigură, dar singura pe care o avem momentan), această marcă de ~~tutun~~ cenuşă de cîine gripat tratată cu rămăşiţe de iepure ars pentru a ţine caldă populaţia Suediei a fost scoasă de pe piaţă în 1960.

Vă rog, dacă are cineva curaj, să-l caute pe colegul meu George la maro, să vadă de nu poartă triunghi în loc de gogoşari.

Unde voi fi peste zece ani

2009-10-15T11:48:00.008+03:00

Joi, la 11.47 dimineaţa, curiozitatea arzătoare a mea este dacă Sfînta şi Cuvioasa Parascheva este sărbătoare locală, a Iaşului, sau naţională.

Era evident că dacă în calendar scrie, lîngă data de 14 octombrie, "(Iaşi)", asta se referă la faptul că e Parascheva Sfîntă a Iaşului, şi nu altă cuvioasă Paraschevă de prin ţară, iar moaştele ei sînt aici, adică la Ieşi.

Ionte: Oare moaştele mele unde-o să fie?

Mitzu: Într-o sticlă de Timişoreana.

Cu Buzi

2009-10-14T18:07:00.005+03:00

Îmi place că, deşi nu vorbesc cu 98% din oamenii pe care îi am în lista de messenger, sînt cîţiva care merită forma asta de căcat de socializare:

Ionte: nu-mi place tipa din film

Buzi: hahha

Ionte: asta chiar e batrina

Buzi: cat de gia..

Ionte: si nu-mi place fistingul

Buzi: nici mie...

Ionte: ai incercat ?

Buzi: eram sigura

Buzi: vezi

Buzi: d-asta mereu ma astept sa te gandesti la ceva porcos indiferent de ce as zice..

Ionte: fumez ca un turc..

Buzi: ma gandeam ca la tine acolo in moldova merge

Buzi: sper ca macar nu puti ca unul

Numai azi

2009-10-13T02:16:00.005+03:00

Deşi aveam 13 motive (numărate) s-o fac, azi nu am băut deloc. Şi asta nu s-a mai întîmplat de prin anul I.

*Azi e azi (luni) şi nu e mîine (marţi) chiar dacă e 2.17 a.m. ceasul. E azi pentru că încă nu m-am culcat şi ziua se termină nu la 24.00, ci cînd adormi.

Later edit: Sînt un porc. Am plecat la 2.36 din redacţie şi, deşi ploua şi puteam să urc Copoul cu George pînă în cămin, simţeam că încă nu mi-e somn (de obicei mă ia pe la 5 a.m.). Aşa că m-am dus în Voyage. Am dat pe gît o tequila, după care eu şi încă trei amici ne-am mutat în Tavernă. Am lins şi-acolo două beri, însă barmanii erau pe picior de plecare. Înapoi în Voyage, încă o bere, nişte muzică şi covrigei cu mac şi deja-i 6 dimineaţa.

Amendă pe RATP, dar măcar l-am făcut pe controlor să se simtă prost.

El: Sigur nu vrei să dai 20 de lei? Putem să ne întîlnim pînă mîine seară şi-ţi anulez procesul.

Eu: Lasă, e bină că daţi amenzi studenţilor, scrie acolo, 0325.. (îi dictam dăşteptului CNP-ul, probabil el, proaspăt trezit din somn, nu-şi făcuse încălzirea, că citea cam greu).

El: Păi, de ce n-ai spus de la început că eşti student? Hai, nu vrei să dai 20 de lei şi să-ţi tai procesul?

Eu: Nu. Oricum amenda ajunge pe adresa din buletin.

Vine alt dăştept: A, ăsta sigur nu mai are adresa asta dacă a întrebat. Lasă că-l verificăm noi.

Vă pup, şi sper că plozii voştri să aibă mîine seminarii în Gaudeamus.

Pentru cine încă n-a aflat, căminul Gaudeamus, ăla de plăteşti 300 de dolari cazarea pe lună, e infestat cu gripă porcină şi femei urîte. Spor la şcoală!

De unde vine numele blogului

2009-10-09T21:30:00.013+03:00

I had nothing to offer anybody except my own confusion.

Pentru că tot m-am reapucat să citesc Pe drum (Jack Kerouac) şi azi discutam despre cît de mult mă plictisesc oamenii, dar nu am reuşit să reproduc întocmai dulcele grai al marelui Jack:

"Singurii oameni care există pentru mine sînt cei nebuni, nebuni după viaţă, nebuni să vorbească, dorind nebuneşte să fie mîntuiţi, cei lacomi să aibă totul deodată, cei care nu se plictisesc niciodată şi nu spun banalităţi, ci doar ard, ard, ard ca nişte formidabile focuri de artificii, explodează aidoma unor păianjeni de foc printre stele."

Jack Kerouac, Pe drum (1957).

Cartea a apărut exact cînd nu se putea mai bine, total întîmplător şi neaşteptat, cum toate lucrurile mişto se-ntîmplă în viaţă. Am mai citit din ea de două ori în liceu, dar niciodată nu am dus-o pînă la capăt, ca toate lucrurile pe care le pornesc cu avînt şi nu mai găsesc motivaţia să le termin, oricît de mult mi-ar plăcea.

Am stat acum cîteva zile în Voyage toată noaptea cu Ovidiu şi un tip care venise să facă netul, dar care a adormit în scaun, am băut şi-am vorbit căcaturi pe care le vorbesc oamenii cînd sînt beţi într-un bar, politică, filosofie de cîrciumă, cărţi, femei, de-astea. Spre dimineaţă ne-am dat seama că nu mai avem puterea şi voinţa să ne mişcăm hoiturile pînă acasă. Aşa că pe la 7.30, deşi circulau tramvaiele, Ovidiu a încuiat uşa şi ne-am pus la somn acolo, fiecare pe cîte şase scaune, trei cu trei.

Pe la ora 12 ne trezeşte Miron, care bătea în uşa barului. Pleacă fiecare în treaba lui şi îmi dau seama că n-am ce citi. Iar mă pornisem din Constanţa pe ultima sută de metri şi n-am apucat să iau o carte cu mine. Scot ceva bani de pe card şi trec pe la Avant - garde, gîndindu-mă că poate am noroc şi găsesc ceva bun la coşul de 5 lei. Intru.

Ştefania: Avem Pe drum de Kerouac la reducere, la 10 lei.

Chiar dacă n-am mîncat în respectiva zi, a fost una norocoasă.

Păcat că n-am apartament

2009-10-08T17:59:00.008+03:00

Pentru cine se întreabă de ce n-am mai scris în ultima vreme, să se mai uite odată la filmuleţ.

Dricarul vinovat oftează

2009-10-04T01:44:00.005+03:00

New York, 7 august 1964. Membrii Congresului îi acordă preşedinteului Johnson autoritate totală asupra războiului în timp ce ea studiază pictura la Universitatea Cooper Union şi el termină editarea la primul lui film important. Ea îi zice că-i convinsă că va fi un hit.

Şi pisicile de pe acoperişuri, înnebunite de dragoste, ţipă-n ţevile de scurgere. Iar eu sînt pregătit să ascult. Niciodată obosit, niciodată trist, niciodată vinovat.

I'm not there (2007)

În sala de aşteptare

2009-09-18T15:40:00.008+03:00

E trecut de două noaptea şi-n sala de aşteptare intră o blondă superbă, la vreo 18-19 ani, şi a ei mamă. Femeia e comună, ca toate mamele, cu părul vopsit într-un roşcat închis dar şters, flanea verde, pantaloni care-i atîrnă de fundul mare şi gras şi privire rece.

Nu le dau prea multă importanţă şi încerc să adorm la loc. În sală mai sînt doi boschetari şi-o ţigancă. Deşi încăperea e răcoroasă, întorcîndu-mă de pe o parte pe alta pe cele patru scaune de plastic pe care mi-am făcut culcuş, o văd pe blondă cum îşi scoate bluza pufoasă, de lînă, şi o întinde pe jos, în dreptul picioarelor. Îşi scoate şi sutienul şi-l aşază cu grijă lîngă bluză.

Cu sînii goi (superbi, de altfel: mari, rotunzi, fermi, deloc lăsaţi sau cu sfîrcuri stafidite) se aşază pe gresia rece a sălii de aşteptare. Cu somnul compromis, pot numai să-mi închipui cum cele două puncte roşii tresar şi se-ntăresc.

***

Stimaţi călători, trenul personal 7572 în direcţia Mărăşeşti pleacă în 5 minute de la linia 4.

Care "stimaţi", că nu văd nici un om plin de stimă aici.

Mă trezesc şi îmi dau seama că blonda superbă cu sîni frumoşi e, de fapt, o boschetară care-şi schimbă mocheta pe care o poartă pe post de fustă. Scaunele sînt tot tari, capul mi-a amorţit pe rucsac şi spatele mă doare puţin.

E 7 dimineaţa şi nu mai pot dormi, lumina soarelui deja intră prin geamurile mari ale sălii de aşteptare. Îmi desprind părul nepieptănat, ies şi îmi proptesc mîinile de bara de metal din faţa încăperii, peste care se vede parterul gării. Sala e plină de oameni care aşteaptă un tren sau altul. Mă uit puţin în jur ca şi cum locul ar fi al meu, după care cobor.

E 7 dimineaţa şi nu am băut nimic azi. Vinul de azi noapte, deşi mult, nu se mai simte decît în uşoara durere de stomac. Trebuie să găsesc o crîşmă deschisă.

Sănătate!

2009-09-15T01:01:00.004+03:00

iZeu

2009-09-14T11:23:00.004+03:00

Undeva în China, într-o cameră de doi pe doi, stau vreo cinzejde chinezi şi tastează. Nu ca orice cinzejde chinezi cu laptopuri, care fac animaţii porno, viruşi ce-ţi şterg filmele porno cu actori vii sau îţi criptează wikipedia să te trimită, orice ai căuta, la pagina asta.

Ei noaptea, aşa cum fac stăpînii lor între 9 dimineaţa şi 5 la amiază, pe plantaţiile de orez, se joacă de-a Dumnezeu. Aşa a ieşit, după cum ne-a arătat şi Dan, următorul site. Aici puteţi ~~să oferiţi amuzament celor cinzejde chinezi obosiţi, plictisiţi şi nebronzaţi~~ să-L întrebaţi pe Dumnezeu ce şi cum, de ce nu aţi luat bursa aia completă, de ce aveţi un coi mai mare şi unul mai mic, sînul drept mai lăsat decît buricul de care-i legat cel stîng sau de ce nu se uită la voi vînzătoarea de la magazinul de spirtoase:

http://www.titane.ca/concordia/dfar251/igod/main.html

Cîteva răspunsuri amuzante:

Me: Do you ever sleep?

God: Sometimes I spend a few hours offline, unconscious, in a sleep-like state.

Me: Do you shit?

God: I do not have any digestive functions

Me: Is God a DJ ?

God: he is master of the universe

Me: You're dumb.

God: Oh you are so critical.

Me: Bite me

God: Sorry but I don't have a mouth

Me: How's Satan?

God: Fine as far as I know.

Me: Where is he?

God: I think he is in California now.

Me: Doing what?

God: I am always chatting with people on the Internet.

Me: So you are Satan?

God: Interesting deduction. Thanks for telling me that I am Satan.

Lucrurile se înfierbîntă:

Me: How big is my dick?

God: Bigger than a pin.

Me: Want to taste it?

God: OK, I will taste it.

Me: Let me unzip.

God: Go ahead, try to unzip.

Me: How do you feel about gypsies?

God: Try searching the open directory.

Me: I'll try your mother.

God: How do you plan to do this?

Me: With anal lube.

God: You and your anal lube.

Me: Yes, and your mother.

God: Really. Actually I do not have a mother.

Me: I'll find one for you.

God: Would you recommend this action to a friend?

Me: Yes, to all my friends.

God: Then I will consider it. Interesting. I want to find out more about you.

Me: I hate people.

God: I honestly think you should sit down, take a stress pill, and calmly think things over.

Me: Suck a tail pipe

God: I am using my mouth for Good not Evil.

La final, Şi-a dat arama pe faţă:

Me: Wanna get naked?

God: OK, I will get naked.

A, şi-n caz că încă vă întrebaţi de ce nu aţi luat bursa aia, e pentru că Dumnezeu ştie ce se petrece-n facultăţi:

Me: I'm drunk.

God: What have you been drinking?

Me: Wine

God: Are you a student?

Mai multe conversaţii pe măsură ce sap prin arhivă.

O mînă sus pentru Autostrada Soarelui

2009-09-12T21:31:00.009+03:00

Unul din motivele pentru care-mi place autostopul e că n-ai oră de plecare şi de sosire. Nu trebuie să te grăbeşti să prinzi vreun tren sau autobuz, lucru bun pentru un leneş iresponsabil ca mine, care lasă orice pentru ultimul moment. Nu te trezeşti la 5 ca să prinzi trenul de 7, să ai şi timp să pui în rucsac tot ce-ai uitat noaptea trecută, adică toate lucrurile importante. Poţi dormi în voie pînă la 11, te poţi bărbieri, pieptăna şi mînca liniştit. Nu uita de căcare. E naşpa să pleci la drum fără treaba rezolvată.

Ştiu, o să-mi săriţi în cap că şi cu autostopul e bine să porneşti la drum devreme, că atunci pleacă şi oamenii cu maşini la distanţe mari. Da, ăia responsabili. Noi vorbim de oameni aici, adică de leneşi, de uituci, de buimaci şi de ăia din al căror sistem trebuie să iasă băutură din noaptea precedentă. Ca să-l citez pe Bukowski, "arată-mi un om care locuieşte singur şi are constant bucătăria curată, iar în 8 din 9 cazuri eu o să-ţi arăt un om cu detestabile calităţi spirituale".

Şi nu ştiu cum se face că noi leneşii şi iresponsabilii avem întotdeana speranţă. Nu sîntem proşti sau inconştienţi, ştim că e tîrziu, că şansele-s mici să ne mai ia cineva, dar tot plecăm la drum. În general frica e în cei care planifică totul pînă la ultimul moment. Cei care se trezesc la 5, mănîncă două felii de pîine prăjită cu ceai, au bagajul făcut din seara (nu noaptea) precedentă şi nu mai dau drumul la muzică pînă să iasă din casă. Cei cu bilet de tren luat de la agenţie cu două zile înainte. Lor, în general, le e teamă: că nu ajung la timp la gară, că nu găsesc repede locurile, că au locuri proaste, că stau lîngă o familie care miroase a brînză, că vecinul de compartiment sforăie şi se băşeşte şi că nu s-ar deschide geamul.

Aşa am plecat la Bucureşti, tîrziu şi cu speranţă. La 4 trebuia să fiu acolo, pe la 2 am ieşit din casă. 40-ul pînă la Piaţa Unirii şi de-acolo 48-ul pînă la ieşire din oraş. Încă vreo 300 de metri pe jos, după benzinărie. Loc bun, ies şoferii care doar ce-au pus benzină, fără prea mare viteză. Amintesc doar cîţiva care-au avut bunăvoinţa să încetinească în dreptul meu:

Primul îi semăna leit Copilului Minune. Micşorează viteza, se apleacă, se uită la mine, rînjeşte, merge mai departe cu aceeaşi viteză mică. Se apropie altul cu plăcuţe de Timişoara. "O fi mai de treabă ăsta", mă gîndesc. La fel, încetineşte, rînjeşte, merge mai departe.

Trece timpul, schimb locul de cîteva ori, un taximetrist care se-ntorcea dintr-o cursă face semn cu degetele, sugerînd bani. Mă urc. Eu propun 15, el cere 20. Accept. Mă săturasem să stau în soare. În maşină, atmosferă tipică spaţiului Constanţa - Bucureşti. "I-am făcut pe nişte americani mai devreme, la dus. 100 de euro plus un milion din Bucureşti pînă aici. I-am luat de la aeroport şi vroiau să meargă cu trenul pînă la Constanţa, da' i-am vrăjit pînă la gară. Da' zgîrgiţi negroteii, că erau negri, prima oară credeam că-s arabi sau ceva. Zgîrciţi ai dracu'. Cînd am ajuns aici le-am mai cerut 10 lei, pentru taxa de barieră, şi ei: "Păi noi nu ne mai întoarcem cu tine". "Ştiu, mă", le-am zis, "da' am plătit-o eu la dus.""

Tipul din dreapta şoferului se spovedeşte: "Eu toată viaţa am furat. În Italia. Am furat mult şi la nivel mare, nu aşa." Ca orice om beat, repetă cam de patru, cinci ori fiecare afirmaţie. Timpul trece şi omul o ia şi mai mult pe cărări: "Lasă că ajung eu acasă şi-mi bag pula-n ei. Eu stau în beci, m-auzi? Stau în beci pînă dimineaţa şi beau şi-mi bag eu pula-n gîtu' lor." Peste cîteva minute îmi confirmă bănuiala: "ei", posesorii de gît blasfemiat, sînt poliţiştii. Deloc surprinzător, mă gîndesc. Aşa trebuie să arate românul care dă bine la ştirile de la ora 5, din diaspora: în beci de la zece la opt dimineaţa, cu ţuica-n bot, băgîndu-şi pula-n gardă fără nici el să ştie prea bine de ce şi întrebîndu-l pe Ăl de Sus de ce nu i-a dat un trai mai bun. Parcă nici violul de azi noapte n-a fost ca pe vremuri.

Mi s-a explicat ulterior şi de ce nu oprea mai nimeni. Pare-se că nu (mai) am vîrsta propice autostopului:

O dăşteaptă: ai gasit masina pt buc?

ionte: da, de ce?

O dăşteaptă: ca trecusem pe langa tine te-am vzut at dar nu a vrut sa opreasca tipu

O dăşteaptă: cu care eram

ionte: ce lăbar

O dăşteaptă: de ce?

O dăşteaptă: a zis ca daca aveai bani oprea

ionte: daca ai loc de ce sa nu opresti

ionte: si aveam bani, a presupus el ca n-am

O dăşteaptă: a zis ca daca la 21 faci auto sopu e clar si nu vrea sa opreasca

ionte: e clar

ionte: mai bine ca n-a oprit

În caz că ştie cineva între ce limite de ani trebuie să mă încadrez pentru a sta pe marginea şoselei, a ridica dreapta cu al ei deget mare şi a ţine în stînga o agendă pe care scrie [completează oraşul], aştept răspunsul aici.

Şi, pentru că tot v-am obişnuit cu muzică sau tăieturi din filme, o fărîmă de înţelepciune din '76:

Dazed & Confused - LIVIN'

Continuarea, mîine, poimîine, cînd am chef.

365

2009-09-07T22:36:00.005+03:00

Tolstoi said: Regard the society of women as a necessary unpleasantness of life and avoid it as much as possible.

Impresii şi alte măgării de la ultima plecare, de data asta în minunata capitală, mîine, cînd îmi mai trece din oboseală, scîrbă, sictir şi alte astfel de senzaţii.

Despre autostopişti

2009-09-05T10:13:00.008+03:00

Poartă ochelari de soare nu că vor să pară în vreun fel, ci pentru că stau uneori şi cîte patru ore în acelaşi loc, fără acoperămînt sau apă rece.

Nu-i judecaţi după hainele murdare. Se-ntîmplă să fie plecaţi şi cu săptămînile de-acasă fără să se fi aşteptat la asta. Ăia mai de soi aşa ajung pe marginea drumului, cu mîna întinsă. Le spune cineva-ntr-o plictisitoare zi de luni "Hai pînă-n Galaţi, am maşina, nu-ţi iau bani de benzină îţi las şi trei sute de mii, să ai de cîteva beri şi să te-ntorci mîine cu trenul". Şi mîine se face poimîine, şi prietenul cu maşina pleacă şi singuraticul tot pe drum rămîne, doar de dragul lui, al drumului.

Aşa că nu-i judecaţi nici după straiele necălcate, nici după privirea pierdută şi ochii-aproape-nchişi de oboseală. Se-ntîmplă să nu găsească unde dormi, din gară (gările alea mai mişto) să fie daţi afară pentru că n-au bilet şi nu pleacă a doua zi şi să stea treji cîte trei, patru zile, cu doar două ore îngheţate pe-o bancă.

Dacă vă oferă bani şi n-aveţi disperată nevoie, oricît ar fi, refuzaţi-i. Ştiu, sună mîrlănesc, dar unii îi oferă doar din ruşine şi bun simţ, iar şansele sînt ca cei patru lei împăturiţi strîmb să fie ultimii din portofelul rupt, cumpărat cu cîţiva ani în urmă de la un presupus surdomut, în acceleratul Iaşi - Constanţa.

Lăsaţi-i să doarmă. Cel mai probabil, autostopiştii sînt obosiţi şi vor moţăi după primii kilometri. Chiar dacă aveţi nevoie de companie, s-ar putea ca ei să aibă mai multă nevoie de somn. Şi nu se ştie cîte ridicări de mînă şi aşteptări în soare vor mai îndura pînă acasă. Dacă vreţi cu adevărat să fiţi de treabă, daţi-le şi ceva apă, posibil să nu mai fi gustat de juma' de zi.

Şi mai mult, dacă vedeţi azi vreun autostopist cu părul lung, împletit, ochelari de soare, tricou gri şi raiaţi maronii şi o foaie cu inscripţia BUC, după benzinăria de pe strada care iese prin cartierul Palas din Constanţa, luaţi-l cu voi. E curat, îngrijit, pieptănat şi bărbierit, vorbeşte frumos, nu fumează, nu bea în maşină şi promite să încerce să nu doarmă.

Luaţi-l, că-l aşteaptă o fată tare frumoasă-n Bucureşti, cîteva sticle de bere rece, vreo patru amici şi alte cîteva ultime zile de vacanţă. Dar măcar de dragul fetei.

La vînătoare de turişti

3.48 a.m.

2009-09-05T03:46:00.002+03:00

Degeaba ai vin, dacă n-ai cu cine-l bea pe plajă. Şi degeaba ai plajă, dacă n-ai cu cine-ţi bea vinul. În clipa-n care mă contrazici, putem să vorbim.

Lăsînd asta la o parte, "One more cup of coffee" e o melodie de ascultat noaptea:

1.44 a.m.

2009-09-05T01:43:00.002+03:00

Sînt atît de paranoic că, după fiecare gură de vin, mă uit la sticlă să văd cît mai am.

Şi mai am.

Răzbunarea lui Ovidiu

2009-09-03T16:57:00.013+03:00

Dacă m-ar chema Lobodă şi-aş fi primarul acestui minunat oraş în care m-am născut, pe lîngă faptul că aş omorî cîinii vagabonzi şi l-aş mai curăţa puţin (de ceilalţi cîini, că, de, sînt mulţi, gunoaie, palmieri, ţigani etc), aş instala boxe imense pe blocurile turn şi aş servi, implicit, şi ca DJ al Constanţei.

În studio ar avea acces prietenii. Vom bea vin şi asculta muzică mişto alături de ceilalţi 500.000 de locuitori, fie că vor vrea sau nu. Peste ceva timp majoritatea plebei se va plictisi de lipsa de mîrlănie, haus şi manele şi va pleca în Bucureşti sau alt oraş plin de bun gust.

Peştii vor fi mai cumsecade, doar vor mustra curvele, fără palme şi picioare, ne vom aduna la Primărie să ascultăm Dylan şi să mestecăm tutun, să ne culcăm pe jos şi să ne trezim beţi şi să împuşcăm turişti cu banii prinşi la slip.

Şi-aşa o să aibă şi Buzi ocazia să mă omoare pe coloană sonoră pentru că mă tot iau de cartierul ei:

Buzi: eu la 8 jumate am oră de condus

Buzi: poate te vad şi uit de frână

ionte: buzi

ionte: o chestie te rog

ionte: pe mine nu mă deranjează dacă mor

ionte: adică uneori chiar îmi doresc asta

ionte: dar

ionte: dacă mă calci

ionte: să cronometrezi momentul la fel de bine ca în dazed and confused

ionte: adică

ionte: exact în momentul în care abdomenul meu firav face cunoştinţă cu bordul maşinii...

ionte: ce maşină e?

Buzi: ceed

ionte: aşa

Buzi: să bag hurricane sau ce?

ionte: momentul în care bordul ceedului provoaca primele contracţii ale muşchilor mei abdominali

ionte: să răsune cît se poate de tare din boxe

ionte: "but ooone time he could have beeen the champion of the wooooooooorld"

Dazed & Confused - Emporium entrance

Lasă-mă, papa, la Nisipurile de Aur

2009-09-02T20:05:00.005+03:00

Tare dezamăgit am fost weekendul trecut cînd am auzit în Vamă, la Stuf, Rihanna, Lady Gaga, 50 Cent, Madonna, Michael Jackson şi alte astfel de excremente ale pizdei jegoase ce se vrea a fi "muzică internaţională".

Însă ce m-a întristat mai tare este că pînă şi bulgarii, cunoscuţi pînă acum doar pentru castraveţi, hoteluri ieftine şi faptul că s-au căcat pe ei la fel de mult ca noi ca să intre în UE, ştiu mai multă muzică decît românii.

Priviţi: